SOMNUL – „MEDICAMENTUL” MIRACULOS

0
275
Trăim vremuri …”moderne”. Din păcate termenul de „modern” în zilele noastre și-a pierdut semnificația consacrată de „actual, în pas cu tendințele actuale” și tinde mai degrabă spre „îndepărtarea de valorile normale”, „absurd”, sau chiar „vulgar” în multe cazuri.
În toată nebunia momentului și în goana după câștig, disperat sâ aibă cât mai mult și mai repede, omul actual a uitat singurul lucru cu adevărat important : SĂ TRĂIASCĂ . Nu mă refer la traiul chinuit, obositor și stresant pe care majoritatea oamenilor îl duc zi de zi și care, numai „viață” nu se mai poate numi, ci despre viața așa cum ar trebui să fie. Viața care te lasă să respiri, să te bucuri de ziua prezentă, de bucuria copiilor, de frumusețea naturii, de o plimbare cu bicicleta și de ce nu, de un pui de somn pe iarbă, într-o după-amiază de vară. Trebuie să recunoașteți că, marea dumneavoastră majoritate a uitat demult ce înseamnă așa ceva… Puținul timp liber pe care îl aveți e folosit ca să aflați ultimele update-uri de pe rețelele de socializare, pentru majoritatea oamenilor de azi, de la mic la mare, acest tip de activitate devenind deja un automatism autodistructiv .
Vă propun un mic experiment : o sâmbătă fără tehnologie ( puteți păstra telefonul, cu condiția ca acesta să aibă, pentru o zi, DOAR rolul de telefon !) . În schimb, vă puteți bucura de o carte bună, un film bun, o plimbare în natură sau de timp prețios petrecut alături de cei dragi și, extrem de important, de odihnă binemeritată după o săptămână de activitate. Vă pot promite că nu veți pierde nimic în urma acestui experiment, ci dimpotrivă, vă veți simți iarăși „ca pe vremuri”. Încercați și să dormiți 1-2 h după-amiaza, iar somnul de noapte să fie de minim 8 h, deoarece, pentru regenerarea creierului, în special și organismului, în general, nu există remediu mai bun.
În mod hilar, a fost nevoie de studii îndelungate, elaborate și costisitoare pentru ca omul să ajungă la o concluzie evidentă : cel mai eficient remediu universal este… SOMNUL .
De ce ?! Poate vă imaginați că, pe perioada orelor de somn și creierul „doarme”. Nimic mai fals; în timp ce restul organelor își reduc activitatea în timpul somnului, creierul rămâne activ, fiind ocupat cu „resetarea” întregului organism. DOAR cu resetarea întregului organism ! Putem spune că „se odihnește activ”. Pentru că, în timp ce suntem treji el primește și activitate „suplimentară”; în afară de „munca” proprie, el trebuind să coordoneze și activitatea celorlalte organe. Această acțiune uneori epuizantă în zilele stresante se traduce la sfârșitul zilei prin durere de cap ( cefalee ), care nu este altceva decât semnalul de alarmă al creierului că a atins pragul suprasolicitării, deci odihna este imperios necesară. Poate o pastilă va calma temporar durerea dar NU VA ÎNLOCUI ODIHNA.
Pentru ființa umană durata totală a perioadelor de somn trebuie să fie de aproximativ 1/3 din durata totală a vieții. Calculând la scară minimă (un interval de 24h), 24 : 3 = 8, rezultă că necesarul zilnic minim de ore de somn pentru un adult este de 8h. Pentru copii și tineri, având în vedere perioada de creștere și activitatea școlară solicitantă, este nevoie de până la 10h de somn pe o perioadă de 24h.
Dacă veți lua în considerare speranța mare de viață a locuitorilor din satele mai retrase, unde nu doar apa și aerul sunt curate, iar mâncarea sănătoasă, ci și odihna și-a păstrat rolul de bază, îmi veți da dreptate și veți ajunge la concluzia că somnul prelungește viața.
Și poate… vă veți schimba tabieturile în clipa când veți realiza că  UITÂND SĂ DORMIȚI, UITAȚI SĂ TRĂIȚI !
KARA DENIZ