Se joacă „Îmblânzirea scorpiei”!

0
407

În rolul scorpiei, USR-PLUS. I-a plăcut acest rol încă din opoziție, când juca împotriva PSD. Fiind singurul rol pe care-l știe, îl joacă acum și împotriva PNL, deși se află pe aceeași scenă, la guvernare. A primit cam jumătate din scenă, deși alegătorii din decembrie 2020 i-a rezervat o parte mult mai mică. Pe partea lor de scenă, useristo-plusiștii fac ce știu ei mai bine: opoziție. Cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, s-a consumat actul I, iar cele mai importante momente jucate în fața unor spectatori uimiți de ceea ce vedeau au fost: opoziție la Ministerul Apărării, pe campania de vaccinare, opoziție la Ministerul Învățămîntului față de toate măsurile ce vizau deschiderea școlilor, opoziție la primul ministru, în raport cu acest model moderat al restricțiilor cu care se încearcă să se combată flagelul pandemiei.

Mai ales după acest ultim moment, fluierăturile spectatorilor l-au determinat pe regizorul cel mare de la Cotroceni să dicteze scoaterea din scenă a amatorului Vlad Voiculescu și intrarea actorilor într-o pauză de cafea și discuții. Regizorul cel mic, de platou, Florin Cîțu, s-a conformat imediat, dar nu fără să stârnească mușuroiul de viespi. Bîzâind asurzitor, roiesc, de câteva zile, peste cealaltă jumătate a scenei și înțeapă pe cine prind. Bineînțeles, cel mai expus este premierul. De pildă, pentru ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, demiterea lui Vlad Voiculescu a fost „un gest iresponsabil, de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional”, motiv pentru care Florin Cîțu este „un zombi politic”. Totodată, deși a cerut demiterea lui Cîțu din funcția de premier, pentru că acesta ar fi destabilizat coaliția, vicepreședintele USR-PLUS a pus punctul pe i: „De ce să ieșim de la guvernare? E o guvernare foarte în regulă, nu ieșim din coaliție (…)”.

Desigur, cum să ieși de la guvernare când ai în spate niște sponsori care tocmai pentru a fi la guvernare te-au susținut? Într-un moment în care se părea că întregul USR-PLUS se lansase într-o opoziție vehementă față de premier, de undeva de prin înălțimile euro-atlantice ale îngerilor noștri păzitori a răsunat trâmbița împăcării. Reprezentantul lor pe Pământ, europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a transmis următorul mesaj liberalilor: „Interesul naţional este să aducem bani europeni, să îi implementăm şi să facem reformele întârziate 30 de ani. Dacă nu vom înţelege rapid acest lucru şi vom continua un război al orgoliilor… Chiar îi rog pe colegii mei, din tot sufletul, chiar dacă ştiu că sunt pregătiţi unii dintre ei să reacţioneze, îi rog să fie calmi şi să fim cât se poate de raţionali, de maturi şi să nu reacționeze nimeni la acuzaţiile lui Vlad Voiculescu, în niciun fel. Noi trebuie să rămânem pentru a restabili legăturile cu USR-PLUS. Nu avem altă soluţie de guvernare. Nu vrem să guvernăm minoritar, nu vrem să guvernăm cu PSD, nu vrem să guvernăm în altă formulă, decât cu USR-PLUS”.

Până când regizorul cel mare va da semnalul de închidere a spectacolului, care foarte probabil că va fi luni, în ședința coaliției, PNL încă mai joacă tare și amenință cu demiterea și a ministrului Transporturilor. Dar nu mai este decât ecoul. Sponsorii actualei coaliții de guvernare au intervenit și urmează punerea batistei pe țambal. Useristo-plusiștii vor înțelege și ei că nu e bine să avorteze acum, înainte de termen, riscând să-și nemulțumească sponsorii care așteaptă ca, din pântecele acestei coaliții, să rezulte acel copil atât de dorit, imun la pojarul demnității naționale și lipsit complet de malformații suveraniste.

Constantin Smedescu