Încă un week-end de proteste ale „vestelor galbene” în Franţa. Încă o za se adaugă lanţului care, începând din noiembrie 2018, se tot încolăceşte în jurul lui Macron şi a tot ce reprezintă el acum în lumea contemporană. Şi nu mai încape nicio îndoială pe cine reprezintă el. Dacă a reuşit să-i păcălească pe francezi, îmbrăcând blana de oaie a europenismului, prezentându-se în alegerile prezidenţiale ca un campion al luptei pentru apărarea societăţii deschise, în cadrul european al legii şi cooperării, la puţină vreme a început să i se vadă adevărata blană, cea de lup. Unul crescut în sălbăticia globalismului, cu clare reflexe de prădător. Un instrument al sistemului. Sloganul lui electoral „l’Europe qui proteje” (Europa care protejează) s-a dovedit o minciună.
Acum, cei care conduc de decenii Uniunea Europeană, în funcţie de interesele şi viziunile lor, sunt nevoiţi să dea explicaţii.Să explice, de pildă, ce este cu această nouă religie de stat – marxismul cultural, în numele căreia naţiunilor europene li se impun o sumedenie de politici radicale, precum: imigraţia necontenită şi de amploare, multiculturalismul, diversitatea etc. şi cum se face că toate acestea nu au prea multe în comun cu mult invocata coexistenţă paşnică a popoarelor europene. Să explice, de asemenea, motivele pentru care băncile şi corporaţiile internaţionale sunt în mod sistematic avantajate, în timp ce mica iniţiativă privată este lăsată să se descurce cum poate, sub cerul liber al concurenţei neloiale. Şi unde mai pui că încă de la grădiniţă copiii sunt asaltaţi de ideologie mai ceva decât pe vremea comunismului! Îndoctrinarea şi manipularea merg mână în mână cu instrucţia şi educaţia.
O îndroctinare mult mai subtilă, o formă de spălare pe creier mult mai complexă, care ne implică pe noi înşine, ne face complici la excesele şi tendinţele antiumaniste ale societăţii de consum, în care trăim. I-aş zice orânduire comercială, pentru că societatea în care trăim este o creaţie a comercianţilor, a celor care fac comerţ cu mărfuri şi cu bani, nu a producătorilor. O societate a celor care învârt mărfurile, care le rostogolesc pe tot mapamondul. Cel mai important în zilele noastre nu mai este să produci, ci să vinzi. De aici şi globalismul. Odată produse, mărfurile au nevoie de spaţii libere, imense, continentale şi intercontinentale, ca să circule fără oprelişti, nestingherite de legi. Ca să poţi vinde, ai nevoie de spaţiu. Un spaţiu în care să circule liber mărfurile, nu oamenii şi ideile. Graniţele dintre state sunt pentru oameni, nu pentru mărfuri. Oamenii, dimpotrivă, trebuie fixaţi în padocuri geopolitice, hrana urmând să le vină pe bandă rulantă. Pentru aceasta există lanţurile de magazine.
Mai mult, trebuie dezobişnuiţi şi de moftul democraţiei. Nu mai e nevoie de democraţie, în foarte multe privinţe capitalismul contemporan începe să se încurce de acest moft al democraţiei, descoperă că poate funcţiona şi fără aşa ceva. Între sfera democraţiei şi liberalismul economic legătura nu este chiar ca de la cauză la efect. Ultra-liberalismul din zilele noastre nu se mai sfieşte să calce cu picioarele murdare pe covorul democraţiei, iar uneori vedem chiar şi uşi sparte atunci când acestea nu se deschid la timp sau destul de larg.
În orice caz, oligarhii de la Bruxelles nu mai reuşesc să convingă că pot guverna Europa în favoarea celor mulţi. Protestele din Franţa şi prelungirile lor organice care tind să-şi răspândească rizomii demonstrează că paharul răbdării este plin şi că e timpul ca în Uniunea Europeană să se pună capăt politicilor impopulare. „Vestele galbene” din Franţa trag clopotele globalismului, în timp ce, în catedrala de la Bruxelles, României i-a venit rândul să oficieze slujba care celebrează înfrăţirea popoarelor. Marşând pe cartea coeziunii, practic, România se luptă cu morile de vânt. O preşedinţie de succes a României în această direcţie ar însemna că don Quijote n-a existat niciodată. Teoretic, orice este posibil. Ceea ce contează pentru România, în perioada următoare, este să fie foarte atentă la sensul în care se învârte cheia franceză. Şi dacă acum pare că „vestele galbene” desşurubează globalismul, să nu uite de patentul german şi să reacţioneze corect atunci cînd acesta începe să strângă.
