Se pare că avem soarta lui Sisif: suntem nevoiţi să urcăm pe un munte cărând în spate o stâncă. Ne străduim din răsputeri, ajungem în vârful muntelui şi tocmai când să ne tragem puţin răsuflarea vedem cum stânca o ia la vale şi cum toată munca noastră se duce de râpă. De foarte mulţi ani, de prea mulţi ani ducem în spate această stâncă numită MCV (mecanism de cooperare şi verificare). Nu ne-am plâns că ne-au pus-o în spate, chiar a fost necesară la un moment dat, ca să ne intre bine în cap că drumul democraţiei nu este atât de uşor, dar chiar aşa, să vii cu noi şi noi condiţii, aşa ceva este de nesuportat chiar şi pentru un popor deprins cu ascultarea de cei mari. De pildă, în 2017 am plecat cu 4 condiţii pe care trebuia să le îndeplinim, dar până la sfârşitul anului s-au făcut 12! Şi ca să ne fie şi mai bine, pentru 2018 ne-au mai adăugat 8. De fiecare dată când se introducea câte o nouă condiţionare ni se promitea că este ultima şi că, dacă o îndeplinim şi pe aceea, ni se va ridica MCV-ul. Nu s-a întâmplat niciodată, iar acest raport MCV din anul de graţie 2018, An Centenar, este cel mai rău dintre toate.
Marţi 13 noiembrie 2018 a fost cu adevărat o zi neagră pentru ţara noastră. O rezoluţie împotriva României votată în Parlamentul European inclusiv de unii dintre europarlamentarii români! În toată istoria Uniunii Europene nu s-a mai întâmplat ca europarlamentarii să voteze împotriva ţării lor. A fost o premieră absolută ca europarlamentari dintr-o ţară să voteze împotriva ţării care i-a trimis acolo ca s-o reprezinte. Aici s-a ajuns cu dezbinarea internă. Căci ei, la comanda conducătorilor politici din ţară, îşi închipuie că au votat, de fapt, împotriva PSD, în mintea lor ţinta a fost PSD. Aşa se întâmplă când nu mai vezi pădurea din cauza copacilor. Iar ura aceasta viscerală faţă de PSD este inteligent speculată de duşmanii României. Care nu pot suporta să vadă cum România, guvernată de cel mai mare partid social-democrat din Europa, îşi taie drum sigur către dezvoltarea durabilă. Şi care găsesc uşor atâtea cozi de topor de câte au nevoie ca să lovească în România.
Au lovit-o din nou în 13 noiembrie 2018. O dublă lovitură: Rezoluţia privind respectarea statului de drept şi Raportul MCV pe justiţie. Acum, pentru prima oară, Bulgaria, care n-a acceptat înfiinţarea unui DNA, este lăudată în timp ce România este pusă la colţ. Precum un şcolar care nu şi-a făcut temele, de către un învăţător care nu vrea ca şcolarul să promoveze clasa. Are el interesele lui pentru ca şcolarul să nu treacă, şi atunci îl bombardează cu teme, nu-l lasă să răsufle. Din păcate, un învăţător extrem de subiectiv, pentru care nu mai contează decât ca şcolarul să nu mai prididească cu făcutul temelor. Uneori, exasperat de sârguinţa şcolarului, pentru a-l înfunda totuşi, acest „învăţător” pornit să-l lase repetent inventează teme fără soluţie, de-a dreptul absurde. Cum ar fi această pretenţie ca România să oprească imediat implementarea legilor justiţiei, legi elaborate în Parlamentul României, care elimină posibilitatea abuzurilor şi orice implicare a politicului în cariera judecătorilor. Astfel, ca să citez dintr-un comunicat de presă sub semnătura lui Florin Iordache – preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei: „Comisia Europeană nu doar că îşi depăşeşte prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România”. Căci dacă respectivei pretenţii absurde i s-ar da curs, prin efectele pe care le-ar produce, citând din acelaşi comunicat (pe care, surprinzător, presa din judeţul Olt nu l-a preluat), „ar conduce la blocarea întregului sistem de justiţie din România”. Oare cine nu vrea transparenţă totală în sistemul de justiţie? Cine nu vrea separarea completă a justiţiei de influenţa nefastă a serviciilor de informaţii? Cine nu vrea ca toate actele ce privesc sau au legătură cu justiţia să fie publicate?
Încă „un pumn aplicat suveranităţii naţionale în materie de legiferare internă”, după cum foarte exact se exprimă vicepremierul României, Paul Stănescu. Şi dacă, în opinia aceluiaşi demnitar al statului român, „UE a ridicat din nou un zid între Vestul şi Estul Europei”, cel mai dureros este că acest zid este construit cu ajutor românesc. În Parlamentul european, nişte jalnici urmaşi ai partidului brătienilor au votat împotriva României. Ne-au lovit în plin. Cei de la care ne aşteptam să ne apere, mai degrabă ne-au atacat, poziţionându-se într-o tabără care de prea multă vreme ne latră cu orice ocazie. Ei nu suportă să vadă România pe strada mare a europenismului şi se străduiesc din răsputeri să o înghesuie pe uliţe lăturalnice. Iar printre cei care o fugăresc îi vedem pe cei care se dau drept urmaşi ai brătienilor, ai acelor ctitori de ţară care au făcut din sintagma „Prin noi înşine” piatra de temelie a României moderne! Sigur brătienii se răsucesc în morminte. În mâinile celor care le revendică legătura de sânge, acel „Prin noi înşine” a devenit un fel de ciocan cu care se loveşte în moalele capului tuturor acelor care mai cred în energiile şi resursele interne ale neamului românesc.
Şi peste toată această silă de propria ţară, mai vine şi afirmaţia preşedintelui Iohannis, că România nu ar fi pregătită să preia preşedinţia Uniunii Europene! O afirmaţie egală cu o trădare de ţară. Asta, ca să nu se mai îndoiască nimeni că suntem marginalizaţi… prin noi înşine.
Constantin Smedescu
