Pentru ocuparea postului de șef al Jandarmeriei Olt, examenul va fi pe bune!?

0
1587

Miercuri, pe 22 septembrie, are loc la București concursul pentru ocuparea postului de șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Olt. Postul din fruntea Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt este vacant din aprilie 2021, când inspectorul șef, colonelul Tudorel-Dorel Drejoi, a predat comanda unității și a trecut în rezervă.

În aceste condiții, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a organizat concurs, la care s-au înscris doi candidați, Emanuel Botan (foto deschidere) și Radu Gheorghe.

Cine sunt cei doi candidați

Din 2018, Botan a fost învestit adjunct al șefului Grupării de Jandarmi Mobile Frații Buzești Craiova, anterior lucrând și în cadrul Jandarmeriei din Olt, pe funcții care nu au prea multă legătură cu partea de execuție, de conducere propriu-zisă a unei asemenea unități de jandarmi. În culise se vorbește că detașarea sa la Craiova a avut loc cu sprijinul esențial al unor oameni politici din județul Olt, din tabăra PSD.

Botan este de loc din orașul de pe Olteț, iar gurile rele spun că aceiași oameni care l-au ajutat să ajungă la Craiova îl vor sprijini în continuare și pentru funcția pentru care dă în aceste zile concurs. Nu luăm în calcul aceste bârfe, dar există mai multe voci care se ridică împotriva candidaturii lui Botan, în sensul că sprijinul politic pe care l-a primit nu este bine-venit într-o asemenea instituție. Gurile rele mai spun că Emanuel Botan are și un alt sprijin tot la fel de important din partea Ministerului de Interne, chiar din partea unor colegi de școală militară care ocupă înalte funcții în Jandarmeria Română. Nu punem la îndoială capacitatea profesională a lui Botan, ci am enumerat câteva aspecte și semne de întrebare care se ridică împotriva acestuia.

Celălalt candidat, Radu Gheorghe, este un ofițer tânăr, cu experiență, foarte bine pregătit despre care, recent, un fost șef al Jandarmeriei din Olt, acum pensionar, avea numai cuvinte de laudă, considerându-l un ofițer corect și bine pregătit profesional și care nu are cum să piardă un examen, dacă acesta s-ar ține corect.

După pensionarea lui Drejoi, conducerea interimară a IJJ Olt a fost preluată de colonelul Marian Boată, ofițer cu experiență de peste 30 de ani în structurile Jandarmeriei Române.

Vom urmări cu atenție acest concurs, mult succes celor doi candidați. Să fie corectitudine.

Pavel Calciu

FOTO: colonelul Radu Gheorghe