Pădurea nu ne vrea

Când televiziunile titrau pe manșeta ecranului că toate țările UE au făcut zid în jurul României, am simțit cum îmi crește pulsul și mă înalță până la cer mândria de a fi român. Era în ziua de 8 decembrie a.c. și cu toții speram, eram chiar convinși că, până la urmă, Austria va ceda și va vota pentru intrarea noastră în spațiul Schengen. Am uitat că de 11 ani încoace mereu s-a găsit câte un Gică-Contra care să ne pună bețe în roate și să ne împiedice să mergem alături de celelalte țări ale Europei. Când Germania și Franța ne asigurau de susținerea lor fermă, am uitat că tocmai aceste țări s-au opus intrării noastre în Schengen. Ne-au mai trântit câte o ușă în nas și Finlanda, apoi Olanda. Acum Austria. Și cu toții ne întoarcem acum împotriva acestei țări și ne gândim să o boicotăm pe cât ne stă în putință și cu toate mijloacele. Dar ni se întâmplă ceva ciudat: că nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Am văzut, cel mai recent, copacul numit Olanda, acum vedem copacul numit Austria și nu vedem pădurea care este Uniunea Europeană. Ne este imposibil să admitem că, de fapt, pădurea nu ne vrea.

Ca să intrăm în Uniunea Europeană, ne-am dat efectiv de ceasul morții, crezând că astfel ne asigurăm ce mai rămâne din eternitatea pământului românesc. Le-am dat pământ, bogății, le-am dat și o parte din sufletul nostru, renunțând, prin tratatul cu Ucraina, la teritoriile pe care Stalin, pur și simplu, le-a rupt din Bucovina și Basarabia și le-a dăruit Ucrainei. Deși a denunțat stalinismul, Ucraina postsovietică, simțindu-se răsfățată de Occident, nu a renunțat la moștenirea rămasă de la Stalin și, până să fie atacată de Putin, a considerat România ca pe principalul ei inamic. Le-am dat ce au vrut, numai să ne primească în marea familie europeană.

Ne-au primit, dar ca pe niște orfani. Cu prețul unor sacrificii uriașe, pe care niciun alt popor nu le-ar fi acceptat, am fost primiți în UE, în 2007, cu promisiunea că în 2011 vom fi primiți și în spațiul Schengen. N-am fost primiți, pe motiv că nu întruneam niște condiții. Și de atunci, an de an, ne-au pus tot felul de condiții, pentru ca, în anul de grație 2022, toată lumea să admită că atât România, cât și Bulgaria îndeplineau toate condițiile. Toată lumea, cu o singură excepție: Austria. De ajuns ca să ne trezim cu încă o ușă trântită în nas.

Și când te gândești că, puțin mai devreme, aceeași infatuată Austrie ne făcea declarații de dragoste și ne numea „parteneri”! Brusc, un vânt năprasnic, pare-se pornit de prin stepele Răsăritului, a adus-o în poziția de a se împotrivi intrării țării noastre în spațiul Schengen. În cine să mai avem încredere? Cu atât mai mult, România are tot dreptul să se simtă trădată, iar românii să fie atât de furioși pe țara lui Johann Strauss. Atât de furioși, că văd numai copacul, nu și pădurea.

Și pentru că tot veni vorba de Johann Strauss și pentru că tot se vorbește de boicotarea Austriei, pe orice cale, propunem și noi una. Frați români! Pe 22 decembrie, la Sala Palatului, orchestra „Johann Strauss Ensemble” susține concertul „Crăciun vienez” – cel mai reprezentativ eveniment cultural dedicat nașterii Domnului. Ei bine, eu vă îndemn să nu vă duceți acolo! Și să nu mai dansați niciodată valsul vienez, prin care transpar eleganța, rafinamentul, dar și aroganța habsburgică! Reveniți la dansul pinguinului și mergeți la schiat în Antarctica, unde este cel mai puțin probabil să întâlniți vreun urmaș al Mariei Tereza, care să vă tragă schiurile de sub clăpari.

Constantin Smedescu