Suntem ai dracului de originali. Găsim noi în toate ceva care să ne scoată în evidență. Ne place să fim văzuți, să atragem atenția, dar nu prin fapte eroice, nu prin ceva care să stârnească admirație și respect. Dimpotrivă… De cele mai multe ori, prin supușenie. Dacă cineva pretinde să ne înclinăm capul în fața lui, noi, printr-un exces de zel proverbial, ne aplecăm fruntea până în pământ. Nici măcar cei care, cerându-ne petrolul și gazele, nu s-au așteptat să fim atât de proști încât să le cedăm, așa, din proprie inițiativă, și distribuția aferentă, ca și pe cea de electricitate. Plus zăcămintele subsolului încă nedescoperite. Nu s-au așteptat nici să le vindem atât de ușor, pentru închidere sau fier vechi, capacitățile de producție siderurgică, să le cedăm întreg sistemul bancar și pe cel de asigurări, să ne desființăm fermele și zootehnia, să le vindem pe mai nimic pământul… Prin toate aceste cedări am marcat tot atâtea premiere europene în materie de implementare a unor strategii de punere la pământ a unei țări. Au intrat în noi ca în brânză și ne-au luat tot ce au cerut, ba și ceva pe deasupra, din partea noastră, ca bonus. Le-am dat tot… Și încă ne mai rugăm de ei, să ne cucerească mai repede, deplin și definitiv, să nu cumva să le-o ia Putin înainte!
Fără industrie, fără agricultură, acum suntem pe cale de a rămâne și fără țară. Faptul că acum, după aprobarea noilor legi ale justiției, litera Constituției României devine literă moartă, nu mai surprinde pe nimeni. După doi ani de pandemie, de umilință și neputință văzând cum drepturile și libertățile ne sunt încălcate, parcă ne-a devenit indiferentă partea asta cu importanța respectării Constituției. Nu mai reacționăm dacă cineva zice că judecătorii nu mai trebuie să fie obligați să respecte deciziile Curții Constituționale. Nu mai reacționăm la nimic. Nici măcar la aceste creșteri aberante de prețuri. Cel mult, izolat și cu voce stinsă, de muribund…
S-a ajuns într-un punct în care putem fi considerați produsul final al unui proces de modelare, astfel încât în spațiul românesc să fie posibilă implementarea oricărei strategii euroatlantice. Am devenit un popor fără țară. Nimeni nu ne mai întreabă de nimic. Vrea Orban să se plimbe prin Transilvania? N-are decât… Vrea NATO să vină cu noi trupe și echipament militar în România? N-are decât… De fapt, nici măcar nu mai e menționat numele țării. Ei vin în „Zonă”. Nu mai suntem o țară, suntem o Zonă. Americani, francezi etc. („toată floarea cea vestită a întregului Apus”, cum zice poetul nostru nepereche) nici măcar nu ne mai cer „pământ și apă” – e cu autoservire. Sub pretextul că ne apără, ne cuceresc. Ca să ne apere de ruși, zic ei. Dar dacă, în realitate, ne apără de noi înșine? Nu cumva, în subconștientul lor, ei se tem că peste vreo 2, 5, 10 ani românii se vor trezi „din somnul cel de moarte” și vor pretinde să-și ia țara înapoi? Întreb și eu așa, ca vrabia care „mălai visează”.
Cum spuneam, suntem ai dracului de originali. În opoziție cu termenul de „monarhie constituțională”, propunem introducerea în limbajul politic a termenului de „democrație neconstituțională”. Asta, ca să lămurim o dată pentru totdeauna în ce constă originalitatea democrației românești.
Constantin Smedescu
