Dacă Oltul va rămâne roșu, după cum se arată în toate estimările, e pentru că aici funcționează poate cea mai puternică organizație PSD din țară. Iar tăria ei nu vine neapărat din valoarea intrinsecă a personalităților care o conduc, cât mai degrabă din unitatea ei. În jurul președintelui PSD Olt, Marius Oprescu, s-a creat în timp o echipă adevărată, a cărei coeziune s-a păstrat și chiar s-a întărit în urma eșecurilor electorale pe care PSD, la nivel de țară, le-a suferit anul trecut.
În schimb, la PNL Olt, e fiecare cu fiecare. Nici vorbă de unitate, deputatul Gigel Știrbu cu tabăra lui, Liviu Voiculescu cu tabăra lui, două pietre de moară care au măcinat încrederea electoratului liberal până acolo încât nu au mai rămas decât puține grăunțe de credibilitate în liderii organizației. Până și desemnarea candidatului PNL la Primăria Slatina, în persoana lui Liviu Voiculescu, a trebuit să vină după niște lupte interne care s-au soldat cu sacrificarea candidatului desemnat inițial.
La Olt, PSD va câștiga la un scor zdrobitor, peste 80% din voturi. Președinția Consiliului Județean este asigurată prin persoana lui Marius Oprescu. Șansele contracandidatul său de la PNL, Ion Voicu, sunt aproape de zero. Este atât de mic în preferințele electoratului oltean, încât numai cu lupa i se poate distinge profilul politic. La Primăria Slatina, Emil Moț, de asemenea, practic, nu are contracandidat. Și-a construit un fel de autostradă electorală pe care a circulat nestingherit, totuși preventiv, fără să cadă în capcana unor drumuri lăturalnice pe care, dacă s-ar fi abătut, nu ar fi găsit decât zarvă și ură. Și la Caracal, PSD, prin Ion Doldurea, pare să se fi desprins în câștigător. Obraz subțire, deschizător de drumuri în afaceri de succes, cu afinități spre lumea culturii și artei, îndrăgostit de istoria locală, Ion Doldurea nu s-a aventurat în depășiri interzise, nu s-a dedat la șicanări în trafic, mulțumindu-se să respecte viteza legală și toate celelalte reguli, astfel înțelegând el că trebuie să se comporte un om civilizat, în orice fel de competiție. La Balș, lupta e foarte strânsă dar noi credem că până la urmă Cătălin Rotea va câștiga. La alegerile din 2016 a pierdut la o distanță de câteva voturi, de data aceasta speră ca numărătoarea voturilor să-i fie favorabilă. O luptă strânsă va fi și la Scornicești, protagoniștii fiind George Brânaru, de la PSD, și Daniel Tudor, de la PNL. Pentru actualul primar, Ioan Prioteasa, de la Pro România, se pare că bătălia este pierdută, spun gurile rele. Noi însă credem că nu este exclusă o surpriză de proporții. Iulică Oane, la Corabia, s-a dovedit printre cei mai buni administratori, n-are cum să piardă. Singurul oraș unde PNL poate avea câștig de cauză este Drăgănești Olt.
Din cele 104 comune ale județului, credem că PSD va câștiga în cel puțin 80. Urzica și Vădăstrița vor rămâne în continuare bastioane ale PNL, conduse de primari destoinici, Ion Spiridon, respectiv Marin Ciupitu. La fel și Iancu Jianu, unde regăsim încă un liberal adevărat în persoana lui Paulică Munteanu. La Mihăești, Constantin Dobrița credem că poate privi liniștit peste pragul lui 27 septembrie, către un nou mandat. Și dacă la Studina va câștiga din nou liberalul pur-sânge Marian Vasile, acest lucru se va datora în exclusivitate meritelor lui personale, și nu vreunui ajutor din partea partidului din partea căruia candidează. În rest, nu prea mai vedem vreo localitate din Olt, unde candidații de dreapta să aibă șanse considerabile de câștig. Poate la Izbiceni, unde candidează, din partea ALDE, Gheorghe Zăvăleanu, puternic susținut de oamenii de afaceri din zonă, printre care și Mircea Velica, fostul primar dintr-o perioadă înfloritoare pentru comună. Poate la Drăghiceni, unde candidatul PNL este bine cotat în preferințele electoratului de acolo. Sau poate la Obârșia, unde locuitorii comunei ar vrea să încerce și cu alt primar, cu actualul pesedist Tudor Udrea tot încercând încă din 1990, fără să se fi ales cu prea multe. Suntem foarte curioși în legătură cu rezultatul votului și la Leleasca, unde candidatul PSD, Marin Nicula are mari șanse în fața actualului primar liberal, Vasilică Selescu. Desigur, loc de surprize este destul, dar nu până acolo încât să vorbim de o schimbare de culoare politică în județul nostru.
Oltul va rămâne roșu, acest lucru datorându-se, așa cum am spus, în primul rând, liderilor organizației județene a PSD, mai ales de la Paul Stănescu încoace, care au știut totdeauna să atingă nervul sensibil al electoratului oltean, situându-se tot timpul alături de oameni, împărtășindu-le bucuriile și suferințele, ajutându-i în problemele personale și intervenind cu toate mijloacele disponibile în dezvoltarea localităților. Și nu avem de ce să ne fie rușine că rămânem la roșu, în timp ce țara se îngălbenește. Galbenul este ceva vremelnic, în funcție de anotimp, așa bate vântul acum, e toamnă, frunzele se îngălbenesc și cad și până la urmă putrezesc în stratul de noroi, de minciună și manipulare de la sol.
Apropo de manipulare! Deunăzi, Parlamentul României a votat o rectificare bugetară în sensul creșterii pensiilor cu 40%. Guvernul PNL se opune și aruncă vorbe grele spre „criminalii economici” de la PSD. Teoretic, într-o țară normală, PNL ar trebui să piardă voturi câți pensionari sunt, adică 5 milioane. Numai că lucrurile nu stau așa. Cunosc mulți pensionari, cu pensii mizerabile, care au ajuns să creadă că dacă le sunt crescute pensiile, asta e ceva nociv pentru țară. Vedem aici o clară distorsiune de conștiință datorată manipulării. Așa că duminică vom afla nu numai cine va fi, pentru următorii patru ani, președintele Consiliului Județean Olt, cine ne vor fi primarii, consilierii locali și județeni, dar și măsura în care electoratul oltean rămâne imun la virusul manipulării.
După estimările noastre, gradul de infectare cu acest virus este extrem de redus în județul Olt. Dar, pentru confirmare, este nevoie de o prezență la vot consistentă. Însă, în aceste condiții de pandemie, se prea poate ca pensionarii să le mulțumească în gând pesediștilor pentru bunele lor intenții și să ezite să se prezinte la vot, de teama îmbolnăvirii. De aceea spunem noi că e loc de surprize, pentru că, dacă voturile vor veni mai mult din partea tinerilor, multe calcule se pot răsturna.
În general vorbind, cam toți candidații din Olt, de la toate partidele, în mod surprinzător dacă ne raportăm la ciclurile electorale precedente, s-au comportat de data aceasta ca niște competitori civilizați, fără derapaje majore de la linia corectitudinii. Doar pe aici, pe colo, adică pe la Scărișoara, Izbiceni, Ștefan cel Mare, Bucinișu, Drăghiceni, Milcov, Șerbănești, Topana, Drăgănești, Balș sau Scornicești, s-a mai întâmplat ca unii candidați să-și permită cumpărarea de voturi, fie cu bani peșin, fie în schimbul unor avantaje materiale de altă natură. Dar exemplele amintite sunt excepțiile de la regulă. Mai departe, să auzim de bine!
Bucura-te bolsevicule! Din propovaduirea comunismului ai trait si tot cu el in gura vei muri.
Comentariile sunt închise.