Nu ştiu cum se face, dar cum se întâmplă ceva rău în lume, se şi trezesc destui care să anunţe sfârşitul lumii. Şi sunt scoase din naftalina memoriei sociale tot felul de profeţii, unele vechi de mii de ani. Cum poate cineva să ia în serios, de pildă, o profeţie de acum 2.500 de ani, chiar dacă vine prin cartea sfântă? Să mă ierte Dumnezeu, dar Jules Verne a „profeţit” mai multe lucruri bune pentru omenire, care s-au şi adeverit ulterior, decât toţi profeţii din toate timpurile. Şi nu-i auzim niciodată numele în biserică. Auzim, în schimb, repetate la nesfârşit, cuvinte prin care ni se prevesteşte o apropiată şi inevitabilă extinţie universală. De la Apocalipsa lui Ioan, am învăţat să trăim cu convingerea în suflet că lumea lui Dumnezeu are un sfârşit. Chiar deunăzi, imediat după lansarea rachetelor americane în Siria, am auzit din nou un cor de aşa-zişi profeţi, psalmodiind despre sfârşitul lumii. Şi unde să găsească ei cel mai puternic argument dacă nu în Biblie? Aşa că au repus în circulaţie o propoziţie a profetului Isaia, care spune în cap.17: „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături”. Apoi este scos la lumină un cuvânt al părintelui Paisie Aghioritul care, în urmă cu vreo 20 de ani, spunea: „Din Siria va începe al treilea război mondial”. Ura! Damascul e la pământ, iar distrugerea acestui oraş ar prefaţa, aşadar, izbucnirea celui de-al treilea război mondial. Deci, sfârşitul lumii.
Am observat că oamenii vorbesc chiar cu patos despre sfârşitul lumii. Dar nu numai al lumii. Orice sfârşit anunţat provoacă emoţii, plăcere. Nu vedeţi cu cât aplomb ne strigă unii despre apropiatul şi inevitabilul colaps al acestei guvernări? Mai mult, odată cu acest guvern, va cădea însăşi ţara! Şi poporul, şi Carpaţii, iar Dunărea va seca, stelele vor cădea…
Altă profeţie spunea: „La exact 100 de ani de la prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria, la Fatima, va începe Războiul Mondial”. Fecioara Maria s-a arătat celor trei copii din satul portughez Fatima în ziua de 13 mai 1917. Potrivit profeţiei, la 13 mai 2017 ar fi trebuit să înceapă al treilea război mondial. A trecut de mult această dată. Cum e cu exactitatea profeţiei? De fapt, întrebarea este: cine răspunde pentru profeţiile neîmplinite?
Acum, foarte multă lume jubilează pe tema posibilului eşec al acestei guvernări. Nu vin cu soluţii, nu aud de proiecte de ţară în dezbatere, nu se vrea scoaterea căruţei din şanţ. Nu, doar se comentează de pe margine, cei mai mulţi aşteptând ocazia în care, cu o maximă satisfacţie, să strige din toţi rărunchii: „V-am spus eu!”.
E adevărat, actuala guvernare se confruntă cu mari dificultăţi, toate determinate de încercarea generoasă de a creşte veniturile populaţiei. Au văzut şi ei, actualii guvernanţi, că socoteala de acasă nu se potriveşte cu realitatea din târg. Că târgul este prea plin cu negustori necinstiţi sau care, prin complicitatea unor autorităţi corupte, nu plătesc nicio taxă la intrarea în târg. S-a strâns prea multă mizerie în târg de când nimeni n-a mai măturat pe nicio alee. Şi dacă, printre munţii de gunoaie rămase de pe urma guvernărilor băsiste, actuala coaliţie majoritară încearcă să-şi facă loc către un liman al restabilirii echilibrului social, cei mai deranjaţi de această încercare sunt, bineînţeles, maidanezii care, individual sau în haite, îşi apără tomberoanele.
Şi dacă tot am început pe tema profeţiilor, permiteţi-mi, în discordanţă profundă cu cei ce vorbesc despre sfârşitul lumii, să fac şi eu o profeţie. Ea are ca obiect un început de lume românească, sesizabil la nivel mondial, cu amprente din ce în ce mai clare de suflet românesc inconfundabil în corola de lumini a lumii contemporane. Iar bazele acestui început se pun acum, de către actuala coaliţie majoritară, care va conduce România încă cel puţin trei mandate de acum încolo. Nu mă credeţi? E doar o profeţie…
