Niște învârtiți

Niște învârtiți

Timp de o lună de zile n-au făcut decât să pregătească scena. Se auzeau tot felul de zgomote în spatele cortinei: mutări de mobilier, vociferări, vocalize, trânteli, oale sparte, aruncări pe fereastră etc, așa cum se întâmplă, de fapt, înaintea oricărei noi reprezentații, când se schimbă decorul și actorii. În sala arhiplină, spectatorii au așteptat cu sufletul la gură prima bătaie de gong. În sfârșit, cortina s-a ridicat, iar scena a început să se lumineze. Prea multele speranțe puse în joc se cereau confirmate. Iată, se văd fețele actorilor și dispar ultimele umbre. Încet, încet… Se aud în clar primele cuvinte. Spectatorii se freacă la ochi, nu le vine să creadă. Decorul e același, iar prologul parcă e copiat din piesa trecută. Doar că e „recitat” de un alt actor, în rol de prim ministru. Nu cumva se joacă aceeași piesă?! Adică, iarăși ne-au păcălit?!
Iuțeala de mână și nebăgarea de seamă au devenit într-o asemenea măsură atuurile acestei clase politice corupte și impostoare, încât românul de rând a ajuns să se simtă străin de ea, trădat și abandonat în mijlocul unui ocean de iluzii. Pe care ei au grijă să fie tot timpul furtună. Pentru ca nimeni să nu mai vadă nici un țărm, iar ei, pe „Olandezul zburător” al fărădelegii, să poată naviga în voie, în orice direcție, propulsați de un sistem pe care eu l-am numit cândva „sistemul căciulii-elice”.
Oricine știe ce este o elice: în stare de repaus, două palete înfipte într-un ax. Dar când începe să se învârtească? Un timp, mai vedem paletele, dar de la o anumită viteză în sus nu mai vedem decât un cerc perfect, deși paletele tot acolo sunt, înfipte în același ax. Nu s-a schimbat nimic, decât viteza de rotație. Păi, nu așa stau lucrurile și cu oamenii noștri politici, care se rotesc la funcțiile de conducere odată cu fiecare nouă guvernare? Cine mai stă să se uite la persoana fiecăruia, la capacitățile sale? Apartenența politică este rațiunea suficientă a promovării. Mai departe știu ei ce au de făcut.
Ca să aveți o idee mai exactă despre cum stau lucrurile, vă propun următorul experiment: luați 10 politicieni români, așezați-i într-un cerc și dați-le o singură căciulă pe care să și-o pună pe cap. Veți vedea cum își fură unul altuia căciula cu o viteză atât de amețitoare, încât se creează iluzia că toți au căciulă și că, de fapt, se salută între ei! După acest sistem, al căciulii-elice, funcționează întreaga viață politică în țara noastră. Avuția națională fiind una singură, ca să se poată înfrupta cu toții din ea, ei trebuie să se învârtească; cu cât mai repede, cu atât mai evident cei din afara cercului politicii vor avea senzația că avuția națională nu este furată, ci dimpotrivă, apărată!
Totuși, ne vedem obligați să semnalăm o mică-mare schimbare în distribuția actorilor. Căci, pe lângă cele trei partide din guvernarea trecută a apărut un al patrulea, o mai veche cunoștință a noastră pe care o credeam dispărută complet prin mlaștinile secate ale anonimatului, datorită amatorismului dovedit într-o trecută guvernare. Când nimeni nu se mai aștepta, au țâșnit din văgăuni și au atacat la drumul mare trenul guvernării. Cu fețele supte de atâta foame, gălbejiți, costelivi, anemici, dar agitându-și cuțitele îndelung ascuțite pe piatra unui tupeu fără margini, precum haiducii lui Șapte Cai, au reușit să prindă trenul guvernării și ne cheamă în ajutor, să le umplem flintele cu pulberea de încredere care ne-a mai rămas, promițând să împartă cu noi toată prada. Până când îi va prinde vârtejul și vor începe din nou să se învârtească!

Constantin Smedescu