În „Modelul economic românesc în UE și lume”, elaborat de secția economică a Academiei Române, cu sprijinul Băncii Naționale a României, se arată calea pe care ar trebui să meargă țara noastră: „România își poate reconstrui o economie națională cu condiția obligatorie să mobilizăm capacitățile interne și în primul rând să acordăm maximă atenție activității întreprinderilor mici și mijlocii, deci antreprenorului român, care lucrează în România, produce în România, trăiește în România, evident într-o poziție destul de corectă cu UE și într-o poziție de colaborare cu multinaționalele, pentru că vin și cu tehnologie, și cu bani, și cu piață”.
Este modelul prin care țara noastră ar putea să-și reconstruiască economia distrusă după marele „cutremur” din 1989, dar cine să-l urmeze? Cine să aibă ochi pentru el? Dimpotrivă, ochii sunt ațintiți către distrugerea și a puținului care a mai rămas din vechea economie națională, dar, mai ales, asupra a tot ce îndrăznește să mai răsară sub steagul unui capitalism autohton, românesc. Iar cazul cel mai recent în acest sens este chiar cel al firmelor patronate de membri ai familiei Doldurea, din Caracal. Una dintre acestea își desfășura activitatea în localitatea Crevedia, derulând operațiuni de alimentare, transport, transvazare și depozitare, cu combustibil GPL, și era condusă, împreună cu un asociat, de unul dintre fiii primarului Ion Doldurea, al municipiului Caracal.
La data de 26 august 2023, cam pe la orele 18,40, la respectivul punct de lucru din Crevedia, a izbucnit cumplitul incendiu soldat cu pierderi de vieți omenești, vătămări corporale și cu importante distrugeri materiale. Primele rapoarte cu privire la cauzele producerii tragediei se referă la nerespectarea unor reguli, dar ancheta este încă în plină desfășurare. Iar până la finalizarea ei, tot ce se spune în legătură cu circumstanțele producerii accidentului este sub semnul ipotezei. Și cum dreptul de a emite ipoteze, opinii, îl are oricine, asistăm la o avalanșă de exprimări care de care mai interesate, pe marginea acestui tragic eveniment.
Când spunem „interesate” avem în vedere, în primul rând, atacurile furibunde ale unei bune părți din presa națională la adresa familiei Doldurea, unul dintre cei vizați fiind însuși primarul Ion Doldurea, cel retras din afaceri, pentru a se ocupa exclusiv de administrarea orașului. O muncă pe care o face cu succes, Caracalul înflorind realmente de când este el primar.
De la bun început atragem atenția că se procedează în bună tradiție comunistă, când pentru faptele unui membru al familiei era trasă la răspundere întreaga familie. Ion Doldurea, primarul, nu are absolut nimic de-a face cu ce s-a întâmplat la Crevedia. Faptul că este tatăl patronului de la stația GPL de acolo nu are absolut nicio relevanță juridică. Și atunci, de ce ne grăbim să aruncăm cu pietre și în el? Nu mai zic că ar trebui, ca niște oameni civilizați cum ne pretindem, să așteptăm concluziile anchetei în desfășurare.
Și dacă admiteți că putem să avem și noi o opinie, ei bine, noi zicem că aici miroase rău a interese oculte. Deplângem din toată inima suferințele celor direct loviți de explozia de la Crevedia, dar nu putem să nu aruncăm o privire pe deasupra flăcărilor și să nu vedem niște ochi lacomi, ațintiți asupra afacerilor familiei Doldurea. Pentru că aici este vorba de capital românesc și tot ce este capital românesc trebuie să piară! Nu excludem, așadar, o mână rău intenționată, un act de sabotaj menit să creeze premisele trecerii întregii afaceri românești cu GPL sub alt patronaj. Mai ales că, s-a descoperit cu această ocazie, director economic este o femeie despre care se spune că este omul lui Putin!
În orice caz, este destul de suspect faptul că o bună parte a presei naționale, care însă, acesta este adevărul, nu mai reprezintă demult interesele naționale, s-a repezit să emită niște concluzii înaintea anchetatorilor, atrăgând asupra familiei Doldurea un oprobiu despre care spunem, până la proba contrarie, că este nemeritat. Un accident nefericit, datorat, potrivit unor date preliminare, nerespectării unor reguli de siguranță în funcționare, dar câte alte accidente să se mai producă până când autoritățile, care acum se spală pe mâini, să impună respectarea cu strictețe a legii, de către toți? Câte alte instituții și firme nu funcționează în prezent în lipsa unei autorizări? Câți oameni vor mai trebui să moară până când legea va fi lege și în România?
Constantin Smedescu
Prietene,ori esti dezinformat ,platit sau rauvoitor ideea este ca toata afacerea a fost ridicata de Ion Doldurea si preluata ulterior de baiatul sau.De ce nu vrem sa recunoastem ca peste 80 % din oamenii foarte bogati din tara asta au fost si sunt in continuare conectati la partide si au devalizat(furat) diverse fabrici in interes propriu si de gasca mai tarziu devenind mari oameni de afaceri si persoane influente.
Comentariile sunt închise.