Învârtitul mâinilor la Nicușor
Se comentează mult despre mișcarea mâinilor lui Nicușor Dan. Unii o iau ca pe un gest reflex, care maschează dificultăți de gândire. Oricum ar fi, un lucru este clar: președintele României este ambidextru! Lucrează cu ambele mâini, nu se observă că ar prefera pe una în defavoarea alteia. Și stânga, și dreapta se dovedesc a-i fi la fel de utile când e vorba să-și însoțească ideile cu mâini aruncate în vânt.
E adevărat, la început, cu toții l-am perceput ca pe un președinte de dreapta. Deși nu era neapărat nevoie de ei pentru o majoritate guvernamentală, i-a impus pe USR-iști în Guvernul Bolojan. Doar era tatăl lor, deși ei nu-l prea mai recunoșteau. Sub ochii lui de părinte îngăduitor, care-și iubește fiul rebel, oricâte prostii ar face, USR și-a tăiat cea mai mare felie din tortul guvernării, reușind să pună mâna pe cele mai importante ministere. Și s-au apucat de ce știau ei cel mai bine să facă: vânzarea de țară. Ținându-le isonul, PNL-istul Bolojan, ca prim ministru, a tăiat și a spânzurat la drumul mare. Având și girul PSD, să ne înțelegem!
Nici nu e de mirare că datul din mâini al președintelui Nicușor a putut să apară multora ca o ascundere a unei oarece derute mintale. Nu putea altfel să explice măsurile de austeritate ale celui pe care l-a propus și l-a susținut ca șef al Guvernului. Aerul era prea gros în jurul său, riscând să se sufoce dacă nu încerca să-l taie prin gesturi semănând cu cele ale unui înotător care se vede în pericol de înec.
De o lună de zile, aflat în căutarea unei noi formule guvernamentale, mâinile președintelui se învârt precum paletele unei mori de vânt. De o lună de zile tot caută cu lumânarea aprinsă în amiaza mare un prim ministru care să-l trimită acasă pe cel care, desi demis prin moțiune de cenzură, a rămas pe malul lacului, ca să orăcăie ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar suratele lui broaște râioase, simțind arsura din raza schimbării, se întrec în salturi cât mai spectaculoase după ultimele băltoace în care să-și depună ouăle.
Deși rolul său se reducea la desemnarea persoanei primului ministru, Nicușor, depășindu-și atribuțiile, nu a făcut, timp de o lună de zile, decât să se joace de-a consultările cu partidele la Cotroceni, oferind guvernului demis timpul necesar să depună atâtea ouă încât, la prima ploaie, să eclozeze în masă, următoarea guvernare să nu mai aibă unde să-și crească nici măcar un pui. Sinecurismul practicat de predecesori a fost dus la limita extremă. Nimicurile lor au fost înlocuite cu nimicuri și mai mari.
Înțelegând că nu poate înota prin vâltoarea socială folosindu-se numai de dreapta, noul președinte al României a reușit să adune la aceeași masă și stânga, și dreapta și să le facă pe amândouă să se învârtă în sensul considerat corect. O coaliție guvernamentală care a funcționat ca o mașină cu frâna de mână trasă, epuizându-și întreg combustibilul mai devreme decât se aștepta. Rezultatul a fost exact contrariul celui urmărit: stânga și dreapta au căutat să se mănânce una pe alta până la ultimul deget, până la unghie.
De o lună de zile, deși nu e în sarcina lui constituțională, președintele caută o nouă majoritate guvernamentală. În disperare de cauză, se pare că a ajuns la formula unui guvern tehnocrat și este pe cale să ne anunțe, în sfârșit, persoana primului ministru. A căutat, probabil, o cale de mijloc peste care capra să nu mai poată sari și să mănânce toată varza. Atât cât a mai rămas din ea.
Încă nu l-am văzut pe președinte referindu-se la legea salarizării unice, prin care demnitarilor li s-au mărit considerabil salariile, în timp ce categorii întregi de salariați rămân cu vechile salarii, unele chiar semnificativ diminuate. Conștient de imposibilitatea unei explicații rationale, președintele ezită. Ca să ascundă un asemenea tupeu fără margini, mâinile președintelui ar trebui să se învârtă cu o viteză nemaiatinsă până acum. Lucru imposibil, de vreme ce stânga pare să-i fi sărit deja din umăr…
Constantin Smedescu
