Europa după Davos
Deja de un sfert de secol propulsați în întunericul cosmic al secolului XXI, bunăstarea și liniștea planetară încă nu se întrevăd pe niciun radar. Întreaga umanitate terestră suferă în continuare de pe urma unor intruși ajunși întâmplător și vremelnic pe puntea de comandă, incapabili să ia cele mai potrivite decizii. Auziți gândire de om politic: cel mult râvnitorul la premiul Nobel pentru pace, dacă nu l-a luat, a zis că nu se mai simte obligat să se gândească exclusiv la pace!
L-am admirat pe americanul Trump, așa cum i-am admirat și pe ai noștri Băsescu și Iohannis. Dar până la un punct. Până la punctul în care, din uriașa speranță investită în ei a răsărit buruiana dezamăgirii. Pe Nicușor Dan nu l-am admirat niciodată, dar l-am ales considerându-l mai puțin rău decât sărac-cu-duhul George Simion. Încep însă să cred, și chiar îmi place să cred, că m-am înșelat în privința lui Nicușor Dan. Când țapul în călduri, Donald Trump, s-a repezit spre turma europeană, Nicușor al nostru nu s-a grăbit să ridice coada, precum vecinii noștri unguri și bulgari, și să liciteze cu miliardul de dolari la acel fantasmagoric Consiliu pentru Pace care numai dintr-o minte bolnavă putea ieși. Vorba lui Zelenski: cum să se vadă el, într-un Consiliu al Păcii, alături de Putin?!
Mulți s-au și grăbit să-i reproșeze lui Nicușor Dan atitudinea ezitantă față de propunerea indecentă a trumpistului. Am sesizat în atitudinea președintelui nostru nu numai o nuanță de mândrie neaoș românească, dar și o oarece mândrie de european. E vorba, concret, de mândria de a face parte din acea tabără în care încă se cultivă respectul față de regulile de drept internațional. Oricât de rătăciți pe cine știe ce ulițe lăturalnice ale așa-zisului progresism, iată că traficul intens de pe magistrala timpului ne-a obligat să ieșim la drumul mare și să ne înscriem pe o bandă în același sens cu mersul general european. Iar sensul a fost cât se poate de clar subliniat de președintele Macron, la Davos: „Franța este dedicată suveranității și independenței națiunilor, în Europa și în alte părți”.
Noua Ordine Mondială nu se poate construi pe principii impuse de cei puternici. Oricât de tare a behăit trumpistul la Davos, până la urmă a trebuit să-și tempereze impulsurile primare în legătură cu Groelanda. În mod surprinzător pentru orgoliul lui nemăsurat, căprițele și oițele europene nu au răspuns avansurilor lui insistente. Poate că, în sfârșit, a înțeles și marele magnat că Europa nu e de vânzare. În ce-i privește pe europeni, credem că principala concluzie, după Davos, se referă la însăși unitatea europeană: ca să răspundă optim provocărilor pe care le ridică Marile Puteri, Europa trebuie să devină ea însăși o Mare Putere. Și nu individual, ca germani, englezi, francezi etc., ci ca europeni! Ca Statele Unite ale Europei!
Dar marea problemă cu care se confruntă Europa în prezent se referă la slaba calitate a liderilor săi politici. Faptul că au acționat unitar față de pretențiile teritoriale ale trumpistului se cuvine, desigur, lăudat, dar este prea puțin în raport în raport cu exigențele momentului. A marșa în continuare în sensul globalismului, e ca și cum ar urina contra vântului: inevitabil se udă pe pantaloni și începe să miroase urât. S-a intrat deja într-o eră nouă, în care cuvântul de ordine este lupta pe cont propriu. Ca să contezi în această lume trebuie să fii puternic. Or, față de giganți ca SUA, Rusia și China, nicio țară din Europa, luată separat, nu se poate compara. Ca Statele Unite ale Europei, da! Pentru aceasta însă, Europa are nevoie de un nou leadership. Cel actual, în frunte cu Ursula, pare încremenit în proiectul progresist/globalist, pe care Donald Trump nu pierde nicio ocazie să-l ridiculizeze, opunându-i, ostentativ, proiectul propriu, „America First”. După atâta viagra progresist/globalistă, actualul leadership european pare să-și fi pierdut complet simțul realității.
Constantin Smedescu
