Despre o barză chioară
În drumul său spre India, Asrael, îngerul morții, după Coran, se oprește în Canaan, unde se afla regele Solomon. Unuia dintre însoțitorii regelui i se pare că îngerul morții se uită cam lung la el și-l întreabă pe rege cine este acest oaspete neașteptat.
– Îngerul morții, răspunde Solomon, făcându-l pe însoțitorul său să intre în panică. Extrem de speriat, acesta îl roagă pe rege:
– Poruncește, dar, vântului să mă ia și să mă ducă în India.
Solomon îi ascultă rugămintea şi un fel de tornadă se iscă din senin şi-l ia de acolo pe cel ce crezuse că astfel fuge de moarte. Iar îngerul morţii vine în faţa lui Solomon şi-i explică:
– Dacă l-am privit atât de lung era din pricina mirării, fiindcă mi s-a poruncit să-i aduc sufletul din India, când el se afla, de fapt, lângă tine, în Canaan.
Vedem aşadar cum destinul se poate împlini şi ajutat de noi înşine. Deseori, încercând să-l ocolim, nu facem decât să venim în întâmpinarea lui. „Încurcate mai sunt căile Domnului”, ar spune creştinul, ceea ce în traducere românească liberă ar însemna că cine cu mâna lui își face, nici dracul nu mai desface.
Și pe unul dintre candidații noștri la prezidențiale (nu spunem care) îl caută un înger. Dar nu al morții biologice, căci, biologic vorbind, este încă tânăr și, ca buni creștini ce suntem, îi urăm viață lungă, până la adânci bătrâneți. De îngerul prostiei este vorba – acesta îl caută pe prezidențiabilul nostru și se miră că-l vede în asemenea neașteptată postură, de candidat la cea mai înaltă funcție în stat, când tocmai se pregătea să plece după el, acolo unde i se spusese că-l va găsi, pe un stadion, în mijlocul unei galerii de fotbal. Știa că este vorba de cineva care râvnea să poarte o pălărie infinit mai mare decât capul lui, dar nu și-a închipuit că este vorba chiar de o pălărie prezidențială. Iar mirarea îngerului prostiei dă peste margini când află că subiectul în cauză a și câștigat primul tur de scrutin al alegerilor și este în continuare în topul preferințelor electoratului.
În această situație, îngerul prostiei se întreabă dacă mai are o misiune de îndeplinit. Regula după care Dumnezeu face cuib la orice barză chiară nu se aplică și în cazul acesta, de vreme ce barza chioară are deja un cuib, mai frumos și mai mare decât și l-ar fi putut construi orice barză cu vederea întreagă. Fără să vrea, îngerul prostiei se întreabă dacă a înțeles bine către cine să-și îndrepte aripa ocrotitoare. Nu cumva, mai demni de mila și grația divină sunt cei care își închipuie că pe cel mai înalt stâlp al destinului românesc poate cuibări oricine?
Constantin Smedescu
