Când Liviu Dragnea şi-a făcut publică intenţia de a nu mai permite nimănui să ia din România ce vrea şi să nu plătească, practic, şi-a jucat destinul politic. În plus, spunând că va accepta în România doar acele acţiuni care nu vor aduce atingere intereselor naţionale, şi-a semnat singur condamnarea. Se umpluse paharul, în urma altor măsuri deja iniţiate, precum Legea offshore, prin care marile companii erau împiedicate de a mai dispune cum doreau de ultimele resurse strategice ale României, interzicerea dublului standard pentru importurile din ţările occidentale, sprijinirea producătorilor români în competiţia cu marile companii multinaţionale etc. Condamnare fostului lider PSD, dacă nu a fost decisă la Bucureşti, aşa cum începe să devină tot mai clar, atunci unde? Nici la această întrebare răspunsul nu este greu de dat. Cum unde?! Bineînţeles, la Washington, decizia aparţinându-i stăpânului nostru strategic, unchiul Sam!
Numai că, dacă motivele expuse mai sus sunt cele evidente, în spatele lor se ascund şi alte motive, de fapt, cele reale, decisive. Unul singur le întrece pe toate, şi anume dorinţa lui Dragnea de a dezvolta relaţii bune cu Rusia şi cu China. De fapt, de aici i se trage totul lui Dragnea. Într-o Românie prietenă cu China şi Rusia, unchiul Sam se simţea stingherit, limitat, mai ales de când China a început să plaseze rachete intermediare în zone strategice, afectând interesele americane. Imediat, SUA a renunţat la Tratatul INF cu Rusia şi a trecut la instalarea de rachete intermediare, interzise până atunci prin Tratatul INF (din care China nu făcea parte), în ţări prietene din Asia de Est, în încercarea de a reface echilibrul de forţe în zonă. Interesată în menţinerea supremaţiei în raport cu Rusia şi China, SUA aveau nevoie să-şi instaleze asemenea rachete şi în alte zone, iar Europa de est devenea un centru de interes. Polonia şi România, unde SUA avea deja instalate sisteme antirachetă, erau ţările cele mai potrivite pentru pentru instalarea şi a rachetelor intermediare. Dar cum, dacă în România era un lider politic care controla Guvernul şi care îşi permitea să nu ia poziţie de drepţi în faţa americanilor?
Opunându-se americanilor în încercarea lor de a atrage România în acţiuni îndreptate împotriva Rusiei şi Chinei, Liviu Dragnea a trezit o atât de mare înverşunare a americanilor împotriva sa, încât aceştia, încă dinainte de a fi condamnat definitiv, i-au interzis intrarea în SUA. Iar deunăzi, şi copiilor săi!
Dar ce este Tratatul INF? Pentru mulţi analişti politici, el reprezintă cea mai importantă înţelegere privind controlul armamentului, care anihila ameninţarea rachetelor ruseşti asupra Europei, precum şi ameninţarea rachetelor americane din Europa asupra Rusiei. Astfel se reducea până la minim riscul unui război nuclear din greşeală, accidental. Amplasate prea aproape de graniţa cu Rusia, în România sau Polonia, asemenea rachete nu mai lasă un timp necesar pentru un contact cu Washingtonul, dacă la Moscova s-ar declanşa o alarmă nucleară. Şi cum, până acum, au fost atâtea alarme false, un război nuclear accidental pare iminent în lipsa unui interval de reflecţie sau de contact. Semnând un astfel de Tratat în 1987, Reagan şi Gorbaciov au avut în vedere tocmai acest lucru: să elimine posibilitatea unui război nuclear accidental. Acum, SUA renunţând la acest tratat, expune, de fapt, întreaga Europă! O ameninţare îngropată acum 32 de ani, planează din nou pe cerul Europei, în condiţiile în care guvernele din Polonia şi România şi-au dat acordul pentru staţionarea rachetelor americane pe teritoriul lor. O iresponsabilitate criminală, căci la primul semn că din Polonia sau din România au fost lansate astfel de rachete cu rază medie de acţiune, Rusia ar fi obligată să reacţioneze imediat, fără să mai aibă timp să verifice ceva.
În disperare de cauză, ca să preîntâmpine acest pericol, ce ar împiedica Rusia să ocupe preventiv Polonia şi România? Credeţi că NATO va sări în ajutorul lor? N-ar rezista nicio zi într-un război cu Rusia. Iar SUA credeţi că ar fi gata să se sinucidă, pentru România şi Polonia ? Doar întrebăm… Îl întrebăm, de fapt, pe preşedintele Iohannis, să ne spună răspicat dacă e adevărat, aşa cum se aude, că a predat cu totul ţara americanilor, că, la Washington, în discuţiile cu Trump, i-a pus acestuia pe tavă ţara, numai ca să fie sprijinit de americani să obţină un nou mandat de preşedinte. Cu preţul trădării românilor, aruncând ţara într-o zonă de pericol extrem, Iohannis poate acum să doarmă liniştit. Are asigurat sprijinul american.
Constantin Smedescu
