Dar PSD unde e?
Dintotdeauna și în orice țară de pe Pământ, judecătorii cu constituit o categorie aparte de cetățeni, priviți cu teamă și cu respect. Până în secolul al XVIII-lea, în Țările Române, judecătorii erau aleși dintre dregătorii care, pe lângă atribuțiile lor administrative, le îndeplineau și pe cele judecătorești. Sarcina de a judeca era mai mult onorifică și nu avea un caracter profesional.
Primul care a încercat să creeze judecătorul de profesie a fost Constantin Mavrocordat, ca domn al Moldovei. În 1741, el a numit 3 foști mari dregători (Ion Neculce, Iordache Dulgherul și Aristah) cu sarcina ca „la toate trebile și judecățile să fie nelipsiți” și cu leafă de 50 de lei pe lună. Ca să vă dați seama de ce însemnau pe atunci 50 de lei, ei bine, o pereche de boi se putea cumpăra cu 20 de lei, iar o vacă bună de lapte, cu 5 lei. Deci, numai cu leafa de pe o lună, un judecător de pe atunci putea să cumpere 10 vaci! După cum se vede, încă de la început, s-a căutat ca judecătorul să fie bine plătit, să nu ducă niciun fel de griji materiale și să judece liber de orice constrângere. Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, pe la 1215, în Magna Charta Libertatum, se introducea principiul după care orice judecător din Anglia trebuia să aibă un salariu egal cu al ministrului Justiției. Încă de la început, așadar, s-a considerat firesc să se lege actul de împărțire dreptății de bunăstarea materială a judecătorului.
Cu timpul, în epoca modernă, judecătorii au devenit a treia putere în stat, pe picior de absolută egalitate cu puterea legislativă și executivă. Separarea puterilor în stat devenea principiul fundamental de funcționare a statului în democrația modernă, inclusiv în România lui Cuza, a lui Carol, a liberalilor și țărăniștilor din epoca interbelică. După o pauză comunistă de 45 de ani, acest principiu revenea la temelia statului român, după 1989. Dar și corupția, pe care securitatea comunistă reușise să o stârpească! Parcă un balaur cu o mie de capete a ieșit de prin subteranele societății și s-a apucat de înghițit pe nemestecate tot ce se numea avuție națională! Și – culmea – cu complicitatea judecătorilor!
Ceea ce am văzut zilele trecute în documentarul Recorder nu a fost nimic care să ne surprindă. S-a furat cu legea în mână încă din primii ani postdecembriști. S-a pornit în haite, după furat, la drumul mare. Umbrela protectoare pe care orice justiție trebuie să o țină deschisă peste întreaga societate, îi cuprindea, din păcate, și pe infractori. Pe marii infractori, adică. În legătură cu cei mici, da, era necruțătoare. Rar să le scape vreun găinar. Vă mai amintiți de generalul Pitulescu, șeful poliției române de prin anii 90? A trebuit să apară acel scandal numit „bomba Pitulescu”, ca să avem pentru prima oară o imagine mai clară cu privire la amploarea fenomenului de corupție din justiție. Una dintre exprimările generalului a devenit antologică: „ce leagă poliția dezleagă justiția”. S-a schimbat ceva de atunci? Da, s-ar grăbi cineva să răspundă, în sensul că fenomenul s-a agravat de la o etapă la alta, trecând prin epoca binomului SRI – DNA din epoca Băsescu-Kovesi și ajungând la ceea ce am văzut în documentarul Recorder.
În legătură cu așa-zisele dezvăluiri din respectivul documentar, repet, nimic nou sub soare. Nu că nu ar fi reale, dar asemenea lucruri au apărut și au însoțit șubreda democrație românească încă de la primii ei pași. Corupția din justiție a copt precum un buboi de la o guvernare la alta, fie de stânga, fie de dreapta. De ce s-a spart tocmai acum buboiul? Pentru că partidul ajuns la guvernare cu 12%, tras de păr în sus, scuturat de zoaiele imposturii și așezat în fotolii ministeriale, recte USR, a auzit copoii lătrând pe urmele lui și s-a grăbit să-și îmbrace liderii în blană de oaie. Să-și piardă mirosul lupesc, care a atras câinii, să-i deruteze și să-i deturneze pe alte urme. Vorba prietenului meu, reputatul ziarist George Smeoreanu: „Dacă filmulețul Recorder nu ar fi existat, trebuia inventat urgent, pentru că USR era în corzi”. Nu detaliem în această direcție. E suficient să spunem că se deschiseseră dosare grele, iar altele stăteau să se deschidă pe numele celor care până mai ieri cârâiau pe toate gardurile: „fără penali în funcții publice!”.
Pe bună dreptate, lumea indignată a ieșit în stradă. Isterie colectivă, mai ales în online. Încă o dată tinerii frumoși și liberi și-au strigat dorința de a trăi într-o societate dreaptă, în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Numai că li se văd pe umeri hățurile manipulării. Se vede cum trag numai într-o parte, iar PSD este arătat încă o dată ca fiind izvorul tuturor relelor în societatea românească. Iar el ce face?! În aceeași manieră cretinoidă, ridică la tot pasul securea ieșirii de la guvernare, fără să-și dea seama că asta nu mai sperie pe nimeni.
Într-un articol recent, pe aceeași temă, Adrian Năstase întreba unde este PSD în toată această nouă manipulare a mulțimii însetate de dreptate. Și tot el răspundea: „Sincer, nu știu”. Subscriem.
Constantin Smedescu
