Auzisem ceva, foarte vag, despre Călin Georgescu, mai mult din ce se șoptea prin târg. Auzeam despre el ca despre un Mesia care vine să salveze poporul român. Așa cum se întâmplă de obicei, când auzi prea mult timp același lucru despre tine, se pare că respectivul chiar a început să se vadă într-un rol mesianic. Și-a luat rolul în serios. Când vorbește, afișează un aer misterios, de trimis al Cerului. Se vrea un Superman când, în realitate, se pare că nu e decât o păpușă de cârpă. Are privirea fixă, de șarpe, și mersul țeapăn, de lup. E dat cu poleială, ca să ia ochii, dar pe dinăuntru e gol, ca un om de tinichea. Un întuneric de peșteră transpare prin fardul lucitor, însoțit de un aer stătut, din vremuri demult apuse.
E drept, ne-a luat ceva timp până să ne dumirim ce și cum. Nu-l mai văzuserăm în carne și oase, iar aura luminoasă în care a apărut ne-a luat ochii. Cât pe ce să ne contaminăm de bucuria mulțimii extaziate, orbită de falsa lui strălucire. Apărea după o noapte de 35 de ani, timp în care am așteptat în zadar să răsară o stea a dreptății, după puzderia de stele mincinoase, care n-au făcut decât să ne iradieze cu ultravioletele lăcomiei lor.
Noroc că, în ce ne privește, am deschis ochii la timp. Acum, ne îngrozim de ceea ce vedem: un uriaș șarpe boa, încolăcit pe o bună parte a acestui popor amărât, prea amețit de așteptarea zadarnică a promisei bunăstări capitaliste. Chiar și avertizându-l expres de pericolul care-l paște, poporul acesta pare incapabil să reacționeze, atât de sufocantă a devenit strânsoarea manipulării. Chiar și punându-i dinaintea ochilor întreg tabloul minciunii, el continuă să meargă după acest Mesia de tinichea.
Cât despre Elena Lasconi, măcar ea este naturală, deschisă și emană lumina sincerității. Nu are șapte capete cu șapte guri din care scoate șapte propoziții care se bat între ele. Nu afișează mina de Superman, precum contracandidatul său parașutat din nori, de forțe oculte. Cineva compară stilul de comunicare al lui Călin Georgescu cu cel al lui Khomeini, de pe vremea când se ascundea prin Franța și-și trimitea clandestin, înregistrate pe casetă, comunicatele în Iran. Susținem comparația, adăugând că și idolul acestui ayatollah mioritic care se vrea președintele României, respectiv Corneliu Zelea Codreanu, comunica prin circulare.
Revenind la acest semiretardat contemporan, mai atragem atenția asupra vorbirii sale sacadate, în rafale scurte, repetând papagalicește niște cuvinte precum pace, liniște, popor etc, fără să le lege de ceva concret și verosimil. Le lansează ca pe niște petarde, după care așteaptă ca fumul să cuprindă întreg stadionul, pentru ca el să-și facă apariția, din spatele perdelei de fum, în aura strălucitoare a clarvăzătorului. După 10 ani de izolare, după o altă iluzie colectivă care a fost acest cadavru politic pe nume Iohannis, se prea poate ca arbitrii jocului politic internațional să ne sancționeze pentru nerespectarea regulilor și să ne interzică să mai jucăm pe oricare alt stadion din lume. Căci asta se va întâmpla, dacă vom alege să ne conducă acest fals Mesia, rece ca un aisberg. Nici vorbă de empatie, nu transmite nimic din căldura sufletească a unuia care se pretinde iubitor de neam și de țară. Întreaga lui atitudine e mai degrabă aceea a unui comandant de pluton de execuție, care nu mai așteaptă decât o ultimă aprobare pentru a da comanda finală „Foc”. Iar noi, cu spatele la zid.
Constantin Smedescu
Republica trage să moară și comuniștii visează… Ar fi bine să renunțe la această formă de guvernământ, deoarece este Republica este falimentară în România. În acest comunicatul Alianței Naționale pentru Reinstaurarea Monarhiei spune destul de clar:Regimul republican din România este rezultatul direct al ocupației rusești și a fost instaurat de sovietici în 30 decembrie 1947 prin violență, șantaj și teroare. După căderea regimului Ceaușescu, comuniștii din eșalonul doi au preluat ilegitim puterea și au elaborat o constituție care nu a intrat niciodată în vigoare, pentru că nu a fost promulgată de președintele României.,,