L-am cunoscut pe vremea când lucram la realizarea monografiei „Oglinzile Oltului”. Deși nu mai era primar în funcție, l-am inclus printre „Oglinzi”, deoarece mi s-a părut că Vișina din acel moment se oglindea în el și el în ea – două oglinzi care se suprapuneau perfect, lăsând totuși între ele, cum era și normal, intervalul necesar exprimării realității interioare specifice. Omul, persoana care s-a numit Constantin Stănescu și comunitatea pe care a condus-o în calitate de primar timp de trei mandate au fost, cum am spus, ca două oglinzi ale căror realități virtuale se reflectau una într-alta, dacă vreți, până la indistincție. Acum, din acest ansamblu unitar – Constantin Stănescu și Vișina – un element dispare pentru a lăsa în celălalt un loc gol pe care-l va umple amintirea veșnică a celor care l-au iubit.
Constantin Stănescu a fost ales ca primar în Vişina în anul 2004. Avea 66 de ani, vârstă la care cei mai mulţi sunt deja retraşi de pe câmpul de luptă, preferând liniştea de acasă, în mijlocul celor dragi. Dimpotrivă, domnia sa tocmai începea o nouă luptă. Nu putea rămâne pe margine, să stea să se uite. „Eu dacă stau, mă îmbolnăvesc”, spunea domnia sa, cu un zâmbet care-i lumina toată faţa.
S-a născut în anul 1938, fiind al şaptelea copil al părinţilor săi. Tatăl său, aghiotant de jandarmi, provenea, de asemenea, dintr-o familie numeroasă, cu 10 copii, iar până când acesta şi-a făcut propria casă, se strângeau la masă 36 de guri! La colectivizare au pierdut totul: pământ, batoză, tractoare. Dar nu şi demnitatea! Chiar dacă, atunci când s-a căsătorit, era atât de sărac că trebuia să doarmă pe rogojină, Constantin Stănescu nu s-a recunoscut învins. A luat totul ca atare şi a pornit pe drumul „luminos” al comunismului. Cunoscând din familie tractorul, s-a angajat ca tractorist la SMT-ul din Corabia. Aici l-a găsit, în 1961, o comisie de la Craiova, al cărei director l-a înştiinţat că vrea să facă SMT (Staţiune de Maşini şi Tractoare, n.n.) la Vişina şi l-a chemat să vină cu experienţa lui. Aşa a ajuns să contribuie la înfiinţarea celui mai mare SMT din ţară, pe vremea aceea, din el ramificându-se ulterior alte patru SMT-uri: la Vlădila, Bucinişu, Rusăneşti şi Izbiceni. Aveau 2000 de angajaţi şi deserveau 36 de comune.
Constantin Stănescu era şeful serviciului de aprovizionare şi protecţie a muncii şi, în această calitate, cutreiera ţara după materiale. Umbla cu sacul cu bani după dânsul. În 35 de ani cât a ocupat această funcţie, abia dacă a stat un an întreg acasă. Tot timpul pe drumuri. Aşa a cunoscut mulţi oameni, chiar şi pe Ceauşescu, cu care a stat personal de vorbă şi a fost ascultat. Director era unul Zarcu, membru al Marii Adunări Naţionale şi socrul fostului primar de la Izbiceni, Velica. După 1989, acel SMT ale cărui baze au fost puse de Constantin Stănescu a reprezentat punctul de pornire la ceea ce a devenit Agromec-ul din prezent. Când, prin 2002-2003, fratele domniei sale a înfiinţat o societate privată, Constantin Stănescu s-a transferat la acea societate, unde a lucrat până în 2004, când a candidat şi a câştigat Primăria. De aici, nu a plecat decât atunci când a simţit că a făcut cam tot ce depindea de dânsul ca să facă din Vişina o localitate chiar mai frumoasă decât un oraş.
Acum mai pleacă o dată. De data aceasta pentru totdeauna. Pe un drum fără întoarcere. Dumnezeu să-ți călăuzească pașii, Constantin Stănescu!
Constantin Smedescu
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Comentariile sunt închise.