Când vulturii încă ne mai zboară
Scriam în editorialul anterior despre omul politic veritabil ca despre o specie pe cale de dispariție și-l asemuiam cu vulturul bărbos sau zăganul care, cândva, era o prezență comună pe crestele înalte ale Bucegilor. Nu știu dacă l-a mai zărit cineva în ultimii ani, după cum și omul politic veritabil a devenit, în politica românească, o rara avis. Nu mai vedem azi, oricât am scruta cerul politicii, vulturi de talia Brătienilor, de pildă. În schimb, vedem peste tot niște pitpalaci incapabili să zboare la înălțime, dar tari în pliscuri.
De altminteri, fenomenul pare să aibă o arie mai largă de manifestare. Uitându-ne cel puțin în curtea europeană, nu mai vedem decât găini pleoștite, aflate mereu în căutarea adăpostului care să le apere de ploaia și frigul de sub cerul liber al confruntărilor politice. A dispărut, și de pe scena europeană, omul politic de talia acelui principe despre care scria Machiavelli, pentru care scopul suprem trebuie să fie binele patriei, iar pentru atingerea acestui scop, orice mijloc este permis. (În paranteză fie spus, acesta este sensul exact al celebrei formule „scopul scuză mijloacele”. Nu este vorba despre orice scop).
Şi totuşi, revenind la oile noastre, îmi permit să atrag atenţia asupra faptului că pe vârfurile cele mai înalte ale politicii încă se mai pot întâlni exemplare de vulturi care ne demonstrează că specia supravieţuieşte. Trebuie numai să priviţi cu atenţie şi să vedeţi cum un Victor Ponta, de pildă, deși cu aripile tăiate la un moment dat, dă semne tot mai clare că i-au crescut la loc. Urmează să-și găsească piscul potrivit, de pe înălțimea căruia să-și întindă noile aripi. Sau un Claudiu Manda, tânărul nou secretar general al PSD (care-l înlocuiește pe Paul Stănescu, retras în demnitate și în recunoștința colegilor după o muncă fructuoasă), în spatele lui aflându-se femeia puternică numită Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei. Orizonturi nebănuite din prea întunecatul cer al destinului românesc postdecembrist așteaptă cam de prea multă vreme să fie din nou cutreierate de vulturii bunăstării.
Sau, în registru local, acest Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, recent cooptat în conducerea centrală a PSD, care a reușit, de când conduce județul, să mențină corabia dezvoltării locale pe linia de plutire. Sau acei primari de cursă lungă, aflaţi de patru-cinci-șase mandate în fruntea comunităţilor locale, unii chiar din primele momente ale noii ere postcomuniste, a căror ardere mocnită pe altarul interesului public le permite să întreţină de atâta vreme o relaţie caldă cu cetăţenii.
De asemenea, îl putem menţiona și pe fostul senator Ion Toma, sub aripile căruia au crescut mai mulți pui de vultur, pe care-i vedem în prezent rotindu-se în cercuri largi prin aerul rarefiat al realităților sociale oltene sau naționale. Scos din joc datorită faulturilor grosolane ale adversarilor, acum așteaptă pe banca de rezerve, refăcut complet. Suntem convinși că, odată cu reintrarea sa în teren, jocul politic va câştiga în fair-play şi eficacitate.
Şi nu în ultimul rând, ne gândim acum la acest deputat Mihai Adrian Țiu, o apariție nouă pe cerul politicii, chiar insolită având în vedere că și-a câștigat mandatul candidând din partea partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Chiar dacă anvergura aripilor sale nu impresionează în mod deosebit, atrage atenția prin prezența sa constantă în spațiul public, exprimând puncte de vedere exemplare pentru o opoziție sănătoasă și constructivă. Abia deprins cu zborul, acest vultur care crește, pe numele său de botez și de neam, Mihai Adrian Țiu, e gata să escaladeze cele mai înalte creste ale politicii românești. Și nu ne îndoim că va reuși, având în vedere linia elegantă și fermă a zborului său.
Suntem un popor mioritic, cuminte, resemnat, reacționând domol și cu întârziere la atacurile frontale. Tocmai de aceea, mai mult decât în cazul altor popoare, avem nevoie de lideri care să ne încurajeze și să ne inspire. Un lider ca Bolojan, care la tot pasul ne sperie cu tăieri și falimente, ne poate arunca în depresie. Noroc că încă mai sunt vulturi. Exemplare rare, dar care, ocrotite de lege, ar putea salva specia. Cu condiţia ca paznicii din pădurea politicii româneşti să combată eficient braconajul…
Constantin Smedescu
