Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătorită la Muzeul Romanaţiului Caracal

0
204

Şi ușile muzeului din Caracal vor fi deschise gratuit publicului care dorește să viziteze secțiile muzeale în Noaptea Muzeelor şi să vizioneze filme cu caracter istoric. „În noaptea de 20 mai, începând cu ora 18.00, Muzeul Romanaţiului Caracal își deschide porțile cu un program prelungit pentru a sărbători Noaptea Muzeelor, eveniment cultural destinat publicului larg, sărbătorit la nivel european. În cadrul manifestării, publicul poate să viziteze gratis muzeul și să vizioneze filme cu caracter istoric. Unul dintre filmele propuse pentru vizionare este filmul «Pentru Patrie» – film istoric despre Războiul de independență a României”, este invitația lansată de reprezentanţii muzeului.