Spectacol inedit, la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Date:

Spectacolul Paso Doble vine marți, 12 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova. Piesa este scrisă de Cristi Nedelcu, iar spectacolul își propune să aducă în prim-plan impactul bullyingului pe internet asupra adolescenților.

„Piesa pe care am scris-o și care a fost pusă în scenă de Tache Florescu cu Oana Marcu, Teodora Colț și Gabriela Porumbacu în rolurile principale este despre adolescenți și părinți, despre alegerile pe care le facem și despre presiunea unei societăți tot mai alienate. Mi-ar face plăcere să ne întânim marți, 12 aprilie de la ora 19,00, la Teatrul Național ”Marin Sorescu”! La finalul spectacolului va avea loc o dezbatere cu tinerii, părinții și profesorii”, scrie Cristi Nedelcu pe pagina sa de socializare.

Piesa spune povestea întâlnirii dintre Amalia – o studentă la psihologie – și Lucia – o tânără internată într-un sanatoriu psihiatric. Amalia realizează un studiu despre persoanele cu tendințe suicidale. Întâlnirea dintre cele două este un prilej ca fiecare să își pună întrebări despre propria viață, despre relațiile cu părinții, despre societate și despre sensul existenței.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Filmul „Maria – Inima României”, la Teatrul Caracal

Caracalenii sunt invitați luni, 15 decembrie 2025, cu începere...

Expoziția de fotografie ”Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea, la Galeria ARTIS a Muzeului Județean Olt

Expoziția personală itinerantă de fotografie ”Cum respiră pământul” a...

Vernisajul expoziției „Chipuri” – In memoriam Dr. Octavian Udriște, la Muzeul Județean Olt

Muzeul Județean Olt din Slatina găzduiește vineri, de la...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va...