,,Sărbătoarea Nucului” de la Curtișoara, la a XVIII-a ediție

Date:

Unul  dintre cele mai așteptate evenimente de toamnă, este ,, Sărbătoarea Nucului” de la Curtișoara, ajunsă în acest an la a XVIII-a ediție. Totodată, locuitorii comunei vor aniversa și 528 de ani de la prima atestare documentară a localităţii.

La data de 1 octombrie  cetăţenii din comună, dar și din localitățile învecinate vor îmbrăca haine de sărbătoare. Evenimentul va debuta încă de la ora 09:00 cu un concurs de cai care se desfăşoară pe islazul comunal din satul Dobrotinet Vale și va continua începând cu orele 11:00 cu o competiție de fotbal.

Spectacolul va avea loc în Grădina de Vară cu nuci de lângă Căminul Cultural din comună, iar pe scenă vor urca artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti şi ansambluri folclorice precum:  Emilia Dorobanţu, Gelu Voicu, Emilia Ghinescu, Nora Soare, Carmen Budulan, Ștefania Ștrejescu, Cătălin Bărbulescu,  Ion Crețeanu, Victorița Cică, Ileana Lăceanu și Gabriel Zăvoianu, Ansamblul Folcloric „Flori de măr” din Curtişoara, Grupul Vocal „Oltencuțele”, Ansamblul Folcloric „Poarta Olteniei, iar invitați speciali vor fi membrii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului”.

Edilul localității va premia cu această ocazie și cuplurile  care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Nu vor lipsi grătarele cu mici, tarabele cu bere şi alte chilipiruri și va fi amplsat şi un mic parc de distracţii pentru copii. Sărbătoarea se va încheia cu un superb foc de artificii.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Filmul „Maria – Inima României”, la Teatrul Caracal

Caracalenii sunt invitați luni, 15 decembrie 2025, cu începere...

Expoziția de fotografie ”Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea, la Galeria ARTIS a Muzeului Județean Olt

Expoziția personală itinerantă de fotografie ”Cum respiră pământul” a...

Vernisajul expoziției „Chipuri” – In memoriam Dr. Octavian Udriște, la Muzeul Județean Olt

Muzeul Județean Olt din Slatina găzduiește vineri, de la...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va...