Consiliului Judeţean Olt şi Muzeului Judeţean Olt organizează și în acest an evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor”. Evenimentul va începe sâmbătă- 20 mai, la ora 17:00, când în Holul de Onoare al Muzeului Judeţean Olt va fi redeschisă Expoziţia Permanentă de Artă Contemporană Românească „Ion Popescu-Negreni”. De la ora 18:00, sala de festivităţi a instituţiei va găzdui lansarea albumului de artă „Ion Popescu-Negreni – Desene permise”, ediţie apărută sub coordonarea inginerului Iulian Ghiţă şi a colecţionarului de artă Vasile Petrovici. Publicul va putea să viziteze gratuit în intervalul orar 17:00 – 01:00 Secţia de Artă Contemporană „Ion Popescu-Negreni” şi expoziţia cu caracter etnografic „Artă şi Meşteşug în Ţara Oltului de Jos”, care va avea loc tot la muzeu, dar şi Galeria Artis care găzduieşte expoziţia de pictură „Lumina Barbizonului” a artistului plastic Mihai Coţovanu. Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor” a ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediţie şi se desfăşoară la nivel internaţional, fiind sărbătorit de peste 3.000 de muzee din 30 de ţări europene.
Recent Comments
pe Spitalul Slatina, precizări cu privire la imaginile apărute în spațiul public din Secția Urologie
pe Consilierul local PSD Mihai Cîrloganu: ”Mario De Mezzo amanetează Slatina pentru următorii 13 ani”
pe Consilierul local PSD Mihai Cîrloganu: ”Mario De Mezzo amanetează Slatina pentru următorii 13 ani”
pe Prefectul de Olt cere eliminarea simbol grafic în culorile PNL de pe gardurile școlilor din Slatina
pe Emil Albotă: ”PSD se va opune ferm tuturor taxelor și birurilor impuse de primarul Mario De Mezzo”
pe Micul geniu din Caracal a adjudecat o nouă medalie de aur la Olimpiada Internațională de Matematică

pe Olt: percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru și fals
pe Proiectul ”Digitalizarea activității Primariei orasșului Corabia in beneficiul comunitatii”, admis
pe RUȘINICĂ!
pe RUȘINICĂ!
pe Paul Stănescu: ”Consiliul Local l-a câștigat PSD-ul, problema a fost cu omul, cu persoana Emil Moț”
pe Stănescu: ”Din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește, apoi din septembrie se vor mări din nou”
pe Povestea unei tinere din Slatina care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei

pe Municipiul Caracal și comuna Orlea, contracte prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
pe Parcul Constantin Poroineanu din Caracal luat cu asalt de participanţii la Maratonul Romanaţiului
pe Familiile din Slatina care au sărbătorit nunta de aur în anul 2022, premiate de autoritățile locale
pe ÎNCĂ UN OLTEAN A PIERDUT LUPTA CU COVID-19. LA CÂT A AJUNS RATA DE INFECTARE, LA NIVELUL JUDEŢULUI
pe Senator Paul STĂNESCU: ”Guvernul Cîțu-PNL este fără discuție un guvern al sărăciei și al minciunii”

pe ANUNȚ PUBLIC
pe OPRESCU, DESPRE TARGETUL PSD OLT LA PARLAMENTARE: „ESTE UN TARGET REALIST PE CARE NI L-AM ASUMAT”

pe SUTE DE SALARIAȚI DE LA ALRO SLATINA BENEFICIAZĂ DE CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ. CINE SUNT ACEȘTIA
pe Totul curge?
pe ANI a actualizat lista persoanelor care au interdicţia de a ocupa o funcţie aleasă timp de trei ani