Nea Mărin vine la Osica de Sus

Date:

Share post:

Primăria și Consiliul Local Osica de Sus, în parteneriat cu Secția Programe, Proiecte a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt, organizează sâmbătă, 1 noiembrie, cu începere de la ora 15:00, în sala de spectacole a Căminului Cultural din Osica de Sus, a VII-a ediție a Festivalului-concurs județean al formațiilor de jocuri populare, tradiționale „Alexandru Draghici”. Ediția din acest an îl are ca invitat special pe maestrul coregraf Marin Barbu, cunoscut și ca Nea Mărin.

Concursul se va desfășura pe patru secțiuni după cum urmează:

  • copii până la 12 ani
  • adolescenți 12 – 16 ani
  • tineri 16 – 20 ani
  • maturi peste 20 de ani.

Comisia de jurizare va fi alcătuită din personalități din domeniul folclorului coregrafic oltenesc, prin propuneri consultative dintre reprezentanții CJCA Olt, Primăria Osica de Sus şi corpul coregrafilor din județul Olt, iar unul dintre membri va fi câştigătorul trofeului ediției anterioare.

Marele premiu și în același timp trofeul Festivalului „Alexandru Drăghici” este de 800 de lei, iar premiile pe fiecare secțiune și subsecțiune sunt împărțite astfel:

  • premiul I – 500 de lei
  • premiul II – 400 de lei
  • premiul III – 300 de lei.
spot_img

Related articles

Anunț – SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL

SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL, cu sediul în Slatina, Bd. Nicolae Titulescu nr. 22, bl. 26, sc. A,...

O echipă de ingineri optometriști, la Tia Mare

Joi, 4 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se va afla în comuna Tia Mare, în intervalul orar...

Spovedania „monstrului din Caracal” în spatele gratiilor

Un coleg de celulă al lui Gheorghe Dincă susține, într-un material prezentat în emisiunea „Condamnații”, că fostul inculpat...

Anunț – OMV PETROM S.A. 

OMV PETROM S.A.  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONDUCTA...