În ultima zi a lunii septembrie, cu începere de la ora 15:00, la Centrul Cultural din localitate se va desfășura prima ediție a evenimentului „Zilele Poeziei Orașului Piatra-Olt”, eveniment la care vor participa poeți din 23 de județe și chiar din Republica Moldova. Pe lângă poezie, cei prezenți vor avea parte de o atmosferă de sărbătoare întreținută de artiștii: Trupa Arhaic, Corina Corcodan, Maria Ghinea, Vasia Oprea, Camelia Petria, Alexia Rotaru, Andrada Silvana Cancenco și Mihai Bogdan:
”Mă bucur să vă anunț că orașul nostru se pregătește să găzduiască prima ediție a evenimentului „Zilele Poeziei Orașului Piatra-Olt,” dedicat poetului iubirii, Constantin Triță, personalitate marcantă a orașului nostru. Acest festival – concurs de poezie va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, ora 15:00, la Centrul Cultural, și promite să fie o zi deosebită pentru iubitorii culturii și artei. În cadrul acestui eveniment, vom acorda premii celor care vor participa la concursul de poezie susținut de poeți talentați din 23 de județe și Republica Moldova. În plus, publicul nostru va avea ocazia să se bucure de un vernisaj de artă vizuală pregătit de talentata artistă Ionela Flood. Expoziția sa promite să fie o experiență vizuală captivantă. Pentru iubitorii de muzică folk, avem o surpriză specială – Trupa Arhaic și vocea inconfundabilă a Corinei Corcodan ne vor învălui în sunete pline de poezie și sensibilitate. Alături de acești artiști talentați, vor urca pe scenă și alți interpreți, precum Maria Ghinea, Vasia Oprea, Camelia Petria, Alexia Rotaru, Andrada Silvana Cancenco și Mihai Bogdan. Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc în această zi specială, în care vom celebra poezia, muzica și arta, în numele orașului nostru drag, Piatra Olt. Vă invit să veniți în număr cât mai mare și să transformăm acest eveniment într-o adevărată sărbătoare a culturii și creativității.” a transmis edilul Nicușor Rada.