„Folclorul-cartea de identitate a neamului”, proiect cultural pentru sute de copii din mai multe localități ale județului

0
184

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Olt și Asociația „Călușarii” Slatinei implementează Proiectul cultural „Folclorul-cartea de identitate a neamului”, urmând să participe ansamblurile folclorice „Dârjovul” din Valea Mare, „Hora” din Osica de Jos, „Plaiurile Sâmbureștiului” din Sâmburești și „Plaiurile Oltețului” din Osica de Sus. 153 de copii vor participa la acest proiect, urmând să susțină mai multe repetiții și spectacole.

Ilie Brăileanu, directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, a precizat că proiectul, ce va fi finalizat în luna noiembrie, își propune ca repertoriul ansamblurilor să fie îmbogățit și cu dansuri din alte zone ale țării.

„»Folclorul-cartea de identitate a neamului» este un proiect realizat de Asociația Călușarii Slatinei. Este o datorie de onoare pentru fiecare dintre noi să păstrăm tradițiile, să păstrăm obiceiurile pentru că ele fac parte din ceea ce definim identitatea națională care, cu siguranță, nu va pieri niciodată, pentru că sunt atâtea valori în tezaurul inestimabil al tradiției românești. Proiectul are un grup țintă alcătuit din membri comunităților, din patru localități din județ nostru: Osica de Sus, Sâmburești, Osica de Jos și Valea Mare. Sunt patru ansambluri de prestigiu, Ansamblul »Hora » din Osica de Jos, »Plaiurile Sâmbureștiului», »Dârjovul» din Valea Mare și »Plaiurile Oltețului» din Osica de Sus. Beneficiarii direcți sunt tinerii din aceste comunități care participă la activitățile culturale ce se vor desfășura în cadrul proiectului. Invitați sunt soliști, instrumentiști din județ. Am considerat că baza etnografică și folclorică este foarte bine realizată de acești coregrafi și în acest proiect vom aduce în picioarele dansatorilor și dansuri din alte zone ale țării. Este important să lărgim repertoriul fiecărui ansamblu cu jocuri din principalele zone folclorice ale țării. Ne-am propus să avem peste 153 de copii, parte activă a acestui proiect și, indirect, peste 1.000 de participanți. Pe parcursul proiectului se vor organiza acele repetiții cu copii, dar și spectacole”, a spus Ilie Brăileanu.

Coregraful George Ghiță a lu Porumbelu din Osica de Jos a precizat că tradiția trebuie dusă mai departe, iar noi generații să fie formate.

„Recent, ne-am întors de la Vatra Dornei cu Ansamblul Hora din Osica de Jos, cu care eu lucrez de vreo 40 de ani. Am participat la foarte multe festivaluri. Generațiile se schimbă, la fel cum se întâmplă și cu generația actuală cu care lucrez de 10 ani, încep ușor să se retragă. Obligația noastră a tuturor coregrafilor este să luăm noile generații în așa fel încât să putem ducem folclorul mai departe în fiecare localitate a noastră. Obligația noastră este de a duce mai departe tradiția, iar folclorul să meargă mai departe”, a spus George Ghiță.

Coregraful Sandu Rizea spune că dansatorii au fost foarte afectați de pandemie, însă au reușit să revină la o formă bună și să câștige festivaluri importante din țară.

„Păstoresc mai multe ansambluri din județul Olt, dar o să discut acum despre Plaiurile Sâmbureștiului, care este coordonat de primarul Preda Iulian, sunt 40 de dansatori acolo, au participat la multe spectacole, în perioada Rusaliilor a fost centru la Sâmburești, unde s-au întâlnit mai multe ansambluri. Dârjovul din Valea Mare este un ansamblu care va reprezenta cu cinste județul și comuna. Pandemia ne-a afectat foarte mult la nivel de dansatori, a trebuit să o luăm de la zero cu ei, dar acum, din dragoste pentru dans, au ajuns la parametrii pe care eu îi stabilesc. De exemplu, Dârjovul din Valea Mare a reprezentat județul Olt la Festivalul din Brăila, unde au câștigat locul I. Celelalte ansambluri ale mele sunt în pregătire”, a spus Rizea.