Cezara Dafinescu vine la Slatina

0
254

Joi, 11 februarie 2021, cu începere de la ora 18:00, va fi pusă în scenă la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” din Slatina piesa „Jumătatea mea, bărbatul” cu Cezara Dafinescu în regia lui Toma Enache. Acest spectacol face parte din turneul aniversar „Cezara Dafinescu – 45 de ani de teatru”. Biletele au o valoare de 70 lei și se pot achiziționa de la casieria Centrului Cultural ”Eugen Ionescu„.
Spectatorii care doresc să ia parte la spectacolele puse în scenă de Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” trebuie să respecte regulile impuse de pandemia COVID-19:
”Este obligatorie purtarea măștii (medicală/nonmedicala) pe toată durata evenimentului, începand cu intrarea în clădire și pe toată durata spectacolului, până la părăsirea clădirii. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul. Atenție! Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” își rezervă dreptul de a efectua la intrare un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatura mai mare de 37,3°C. Termoscanarea se va face de către personalul Centrului Cultural ”Eugen Ionescu”. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în Centrul Cultural ”Eugen Ionescu”. Vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare. Se recomandă dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție atât la intrarea în clădire cât și în spațiile comune. Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane în spațiile comune (la intrarea și iesirea din locație, în foaier, la toalete, etc). Pentru asigurarea acestei distanțări se vor utiliza toate grupurile sanitare disponibile în clădire, atât de la nivelul sălii de teatru cât și de la parterul clădirii. Se vor utiliza circuitele stabilite și marcate de către organizatori pentru acces și ieșire. Spectacolele se vor desfășura fără pauze pentru a se evita aglomerarea spațiilor din foaiere. Accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor, cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol. Ieșirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieșirea din sală.” au declarat reprezentanții centrului cultural.