25.2 C
Slatina
marți, mai 7, 2024

Stațiunea de Cercetare Caracal vinde cereale din producția anului trecut

… în cartierul Progresul, din Slatina, în ultimele luni, au avut loc zeci de furturi din autoturisme, poșete și buzunare, dar și fapte cu violență

în judeţul Olt există aproximativ 20 de familii care primesc indemnizaţii de acomodare pentru că au adoptat copii mai mari de doi ani

În acest an nu mai puţin de 110 cadre didactice din Olt s-au pensionat?

Spitalul Slatina vrea să construiască o stație pentru epurarea apelor ce provin de la pacienții COVID

… construcția conacului Romano a început în anul 1917, iar proprietarul se numea Alexei Romanov, al cărui tată a fost un apropiat al lui Tudor Vladimirescu?

unsprezece polițiști din Olt vor asigura în sezonul estival ordinea și siguranța pe litoralul românesc

Polițiștii olteni au emis, de la începutul anului, zeci de ordine de restricție provizorie pe numele unor persoane acuzate de agresiune

Mai multe şcoli oltene şi proiecte ce vizează Oltul au intrat în competiţia RO SMART

În perioada următoare, mai multe străzi din Satul Nou, din Slatina, vor intra în reabilitare.