12.3 C
Slatina
joi, mai 9, 2024

Alpinistul Horia Colibasanu, pentru performantele obtinute.

Crucea Roșie Olt pentru modul în care se implică în proiectele sociale.

Ansamblul Folcloric „Cununa” din  Şopârliţa, câştigător al marelui trofeu al Festivalului Internaţional de Muzică Populară „Mugurelul”, de la Dorohoi

Câștigătorii celei de- a XI-a ediții a manifestării „Disney Cup” pentru modul în care s-au prezentat în cadrul competiției.

Pompierii olteni pentru modul în care se implică în concursurile organizate din cadrul ISU Olt.

Dorel Șteomlega, director executiv APM Olt,  pentru modul în care coordonează activitatea instituției.

Elena Dvorniceanu, cadru didactic la Grădinița cu Program Normal Găneasa, pentru modul în care se implică în activitatea educațională.

Căluşarii din Sârbii Măgura pentru câștigarea trofeului „Căluşul Românesc” de la Caracal.

Reprezentanții CPECA Olt pentru modul în care s-au implicat în acțiunile desfășurate împotriva consumul de tutun.

Călușarii olteni pentru modul în care s-au prezentat în cadrul Festivalului Național „Căluşul Românesc”.