Convocator

0
150

În conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, ale Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și conform  Actului constitutiv al societății, Consiliul de Administrație al societății ALTUR SA, cu sediul în Slatina, str. Piteşti, nr.114, jud. Olt, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. J28/131/1991, CUI RO 1520249, convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor  pentru data de 11.09.2024, care își va desfășura lucrările la sediul societăţii din str. Piteşti, nr.114, Slatina, începând cu orele 1200.

La Adunarea Generală Extraodinară a Acționarilor sunt îndreptățiți să participe și să voteze toți acţionarii înregistrați în Registrul Acţionarilor, ținut de către  DEPOZITARUL CENTRAL SA, până la sfârșitul zilei de 30.08.2024, stabilită ca  dată de referință.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor va avea următoarea ordine de zi:

  1. Aprobarea modificării și actualizării Actului Constitutiv al societăţii ALTUR SA Slatina după cum urmează:

         Se restrânge activitatea prevăzută la cod CAEN

10: INDUSTRIA ALIMENTARĂ

101: PRODUCȚIA, PRELUCRAREA ȘI CONSERVAREA CĂRNII ȘI A PRODUSELOR DIN CARNE

1011- Producția și conservarea cărnii

1012 -Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre

102: PRELUCRAREA ȘI CONSERVAREA PEȘTELUI, CRUSTACEELOR ȘI MOLUȘTELOR

  • Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor
  1. Aprobarea datei de 30.09.2024 ca dată de înregistrare, respectiv de identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în conformitate cu dispozițiile art. 87, din Legea 24/2017 şi a datei de 27.09.2024  ca „ex date” conform dispozițiilor art.176 (1) din Regulamentul ASF 5/2018.
  2. Împuternicirea dnei. av. Gunaru Maria, pentru îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea înregistrării menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, BVB şi ASF Bucureşti.

În condiţiile neîndeplinirii cvorumului, conform prevederilor din Legea 31/1990 R şi modificată,  următoarea şedinţa de lucru a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor va avea loc în data  de 12.09.2024, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.

Documentele şi materialele informative precum și proiectul de hotărâre vizând punctele înscrise pe ordinea de zi  a AGEA vor fi disponibile cu 30 de zile înainte de data ținerii ședinței, în format electronic, pe website-ul societăţii la adresa www.altursa.ro și la sediul societății.

Unul sau mai mulți acționari, reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social  au dreptul:

– de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală,

– de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării,

Drepturile acționarilor menționate mai sus pot fi exercitate numai în scris, iar documentele vor fi depuse în plic închis la sediul societății sau transmise  prin servicii poștale/de curierat sau prin mijloace electronice, la adresa de e – mail administrativ@altursa.ro.

Acționarii își pot exercita derepturile prevăzute mai sus în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data publicării convocării.

Fiecare acţionar poate adresa întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a adunării generale, iar societatea va răspunde la întrebările adresate de acționari conform prevederilor  legale în vigoare.

Pentru identificarea persoanelor care adresează întrebări, acestea vor anexa solicitării şi copii ale documentelor care să le ateste identitatea precum si extrasul de cont din care rezultă calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute, emis de Depozitarul Central sau după caz, de către participanții care furnizează servicii de custodie.

Răspunsurile la întrebările adresate vor fi comunicate în scris, sau publicate pe website – ul societăţii la adresa www.altursa.ro.

Acţionarii pot să voteze punctele înscrise pe ordinea de zi și prin corespondență, formularul de vot completat și semnat, fiind trimis în plic închis la sediul societății  situat în Slatina, str. Piteşti, nr.114, jud. Olt, până cel târziu în data de 09.09.2024, orele 1200 menționând pe plic „PENTRU ADUNAREA GENERALĂ  EXTRAORDINARĂ  A  ACȚIONARILOR DIN DATA DE 11/12.09.2024”.

La lucrările Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pot participa şi vota numai acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la data de referinţă, respectiv 30.08.2024, acţionarii pot participa personal sau prin reprezentanţi pe bază de procură specială sau a unei procuri generale, inclusiv exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

Formularele de procură specială, în limba română sau în limba engleză, se pot obţine de la sediul societăţii  sau de  pe website –ul societății la adresa www.altursa.ro începând cu data de 06.08.2024 şi pot fi depuse, completate, inclusiv transmise prin corespondenţă sau e – mail la adresa administrativ@altursa.ro, în limba română sau în limba engleză, până la data de 09.09.2024, orele 1200.

Acţionarii pot acorda o procură (imputernicire) generală valabilă  pentru o perioadă care nu va depăşi 3 ani, permiţând reprezentantului desemnat  să voteze în toate aspectele aflate în dezbaterea adunării generale a acţionarilor societăţii cu condiţia ca procura (împuternicirea) generală să fie acordată de către acţionar, în calitate de client, unui intermediar definit conform prevederilor legale în vigoare sau unui avocat.

Acţionarii nu pot fi reprezentaţi în adunarea generală a acţionarilor pe baza unei procuri (împuterniciri) generale de către o persoană care se află într – o situaţie de conflict de interese, în conformitate cu dispoziţiile art.105 alin.15 din Legea nr.24/2017 privind emitenţii de instrumente  financiare şi operaţiuni de piaţă.

Procurile (împuternicirile)  generale se depun la societate cu 48 ore înainte de adunarea generală în copie, cuprinzând menţiunea conform cu originalul, sub semnatura reprezentantului.

Anterior depunerii procurilor generale sau speciale, acţionarii pot notifica societatea în legătură cu desemnarea unui reprezentant, prin transmiterea unui e- mail la  adresa  administrativ@altursa.ro.

Formularul de vot prin corespondenţă precum şi procura specială vor fi însoţite, în vederea identificării, de Certificat constatator eliberat de Registrul Comerţului, prezentat  în original sau copie conformă cu originalul sau orice alt document în original sau în copie conformă cu originalul, emis de către o autoritate competentă din statul în care acţionarul este înmatriculat legal, care atestă calitatea de reprezentant legal.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul societăţii sau la telefon  0744/702409.

 

Preşedinte al Consiliului de Administratie,

Ec. Sergiu BURCĂ