În Câmpia Dunării, scădată în sud de apele bătrânului fluviu, comuna Orlea are o suprafaţă de 3.200 hectare. La vest se învecinează cu Gura Padinii, la nord cu Vădăstriţa, iar la est cu Corabia, oraşul cel mai apropiat, la 11 km, în timp ce faţă de Slatina o despart 102 km. La muzeul din satul Orlea sunt expuse numeroase mărturii arheologice din epoca geto-dacică şi romană, descoperite în zonă: statui, vase cu diferite inscripţii, monede, săgeţi, fibule, cărămizi inscripţionate cu nume de meşteri vestiţi şi de legiuni romane etc. De altfel, satul Orlea este menţionat foarte devreme, în hrisovul domnesc din 8 ianuarie 1407, prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia„balta numită Mamina, la locul numit Orlea”. Într-un alt document, emis la 24 mai 1501 de către Radu cel Mare, se menţionează dreptul mănăstirii Cozia asupra bălţii Mamina, din satul Orlea. Acelaşi drept este menţionat şi de Radu Paisie, la 2 iunie 1537. În 1595 însă, satul Orlea a fost distrus de turcii lui Sinan Paşa, care trecuseră Dunărea pentru a-l pedepsi pe Mihai Viteazu care începuse războiul antiotoman. Satul a fost refăcut sub domnia lui Radu Mihnea, aşa cum reiese din actul emis la 6 iunie 1616, prin care domnitorul acorda o serie de înlesniri (scutire de bir şi de alte dări în natură pe timp de doi ani) celor care erau de acord să se întoarcă în satul părăsit în timpul invaziei turceşti, sat care era dat prin hrisov domnesc tot mănăstirii Cozia. Pentru administrarea moşiei şi a bălţii Mamina (cunoscută mai târziu sub numele de balta Potelu), mănăstirea trimitea la Orlea o echipă de 12 călugări sub comanda egumenului Pahonie (pe atunci, mănăstirea Cozia administra 2.895 ha moşie de câmp şi 2.163 ha moşie de baltă. În 1864, A.I.Cuza a secularizat averile tuturor mănăstirilor şi le-a împărţit ţăranilor).
Până în 2004, comuna Orlea era formată din satele Orlea, Gura Padinii, Orlea Nouă şi Satu Nou, cu o populaţie, în 1973, de 5.754 de locuitori şi o suprafaţă de 75 de km pătraţi. În 2004, după desprinderea satelor Gura Padinii şi Satu Nou, comuna Orlea a rămas cu o suprafaţă de 32 km pătraţi şi o populaţie, în 2011, de 2.331 de locuitori. Primarul comunei este, din 2008, Viorel Oiţă, după ce, în perioada 2004-2008, a fost viceprimar. În 2008 a câştigat din partea PNL, în 2012, din partea UNPR. În 2016, ca membru al PSD, a câştigat la un scor extrem de concludent, al treilea primar din judeţ, într-un clasament după numărul voturilor obţinute (după Matei Tudor din Oboga şi Aurel Bondrescu din Dobrun). În actualul Consiliu Local are 9 consilieri PSD şi câte 1 de la PNL şi ALDE. Viceprimar este Floricel Florescu. Ziua comunei este sărbătorită în fiecare an, pe 26 octombrie, de sfântul Dumitru.
Cea mai mare realizare edilitară este considerată crearea sistemului integrat de apă şi canalizare, cu staţie de epurare proprie şi laborator. Lucrarea a început în aprilie 2013 şi s-a întins pe perioada a 2 ani. A fost realizată de firma slătineană SC SCADT SA şi a costat 6,5 milioane lei, fără TVA. Banii au venit de la Agenţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, iar 5% a reprezentat cofinanţarea de la bugetul local. Lungimea totală a sistemului este de 13 km, sistem la care sunt racordate aproape toate cele circa 1000 de gospodării din cele două sate ale comunei. Alte realizări se referă la modernizarea şcolii, grădiniţei şi căminului cultural. Acum, copiii învaţă în condiţii decente. Şcoala este dotată cu încălzire centrală, ferestre de termopan, toalete interioare. Dar marea problemă este că, de la un an la altul, copiii sunt tot mai puţini, iar dintre tineri, cei mai mulţi pleacă la muncă în străinătate sau la oraş. În comună, în afara unor treburi prin gospodăria proprie, nu prea au ce face. Pământul este dat în arendă, este lucrat de societăţi agricole în sistem asociativ. Activitatea tradiţională care, în Orlea, a fost pescuitul. Pe vremuri, în sudul comunei, exista o gheţărie, adică o groapă uriaşă cu gheaţă, unde pescarii trăgeau, în vagonete pe şenile, peştele pe care-l pescuiau din baltă. Între timp balta a dispărut, iar acum nu se mai pescuieşte decât din Dunăre. Şi este un peşte mai gustos, un peşte de nisip, nu de nămol aşa cum este cel din Olt. Din activitatea asta însă, pescarii nu mai câştigă decât atât cât să asigure hrana familiei. Iar ca să atragă fonduri europene, nu prea te îndeamnă inima, fie din cauza stufoasei birocraţii, fie din cauză că trebuie cofinanţare, foarte greu de asigurat. Abia a reuşit Primăria să atragă ceva fonduri europene, prin Asociaţia „Prietenii Pescarilor Olteni”, cu sediul la Corabia. Pe această cale a putut să fie construită o clădire nouă pentru muzeul comunal care acum reuneşte la un loc secţii de etnografie, numismatică, istorie şi ştiinţe naturale.
