Un primar foarte ocupat: ALEXANDRU BECHEANU, MĂRUNŢEI

0
1810

Comuna Mărunţei este situată într-o zonă centrală a judeţului, între Slatina şi Drăgăneşti Olt, la 30 de km de Slatina şi la 8 km de Drăgăneşti Olt. Teritoriul comunei, în suprafaţă de 6.015 hectare, este străbătut de drumul naţional DN 546. De asemenea, latura sa estică este scăldată de rîul Olt, iar satul Mărunţei este tăiat în două de pârâul Iminog, înainte ca acesta să se verse în Olt. La nord se învecinează cu comuna Coteana, la est cu Vâlcele, Izvoarele şi Stoicăneşti, la sud cu Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, iar la vest cu Fălcoiu. În componenţa sa administrativă intră satele Mărunţei, Bălăneşti şi Malu Roşu. Pe teritoriul comunei, existenţa omului este atestată încă din epoca bronzului. La Bălăneşti s-au descoperit numeroase brăţări, lănţişoare, fibule, alcătuind un adevărat depozit de podoabe de argint ilustrând arta dacică. Numit în trecut Viişoara, satul Bălăneşti este menţionat în hrisovul din 27 mai 1583, prin care Mihnea Turcitul întăreşte unor boieri „ocine la Coteniţă” şi „hotarul să se ştie de la drumul Viişoarei”. La 1831 apare şi satul Mărunţei, menţionat cu 87 gospodării. În 1973, în comuna Mărunţei trăiau 5.291 de oameni. Recensământul din 2011 a înregistrat 4.163 de locuitori.

         Din anul 2004, primar în comuna Mărunţei este Alexandru Becheanu, după ce în mandatul anterior a fost viceprimar.  A fost membru PNL, iar din octombrie 2014 este membru PSD. Ultimele alegeri, cele din 2016, au condus la un Consiliu Local în următoarea structură politică: 7 consilieri sunt de la PSD, 4 de la PNL şi 2 de la ALDE. Viceprimar este Constantin Duţu. Fiind foarte ocupat, d-l primar a fost de acord ca toate informaţiile necesare să le obţinem de la d-l viceprimar. Aşadar, discutând cu viceprimarul Constantin Duţu, am aflat că în comuna Mărunţei sunt două şcoli generale cu clase de I-VIII, una în satul Mărunţei şi alta în satul Bălăneşti, fiecare având în dotare câte un microbuz şcolar, şi 3 grădiniţe. Şcoala din Mărunţei a fost complet modernizată şi adusă la standarde europene. Însă, de vreo 4-5 ani, numărul copiilor este tot în scădere şi s-ar putea ca una dintre scolile generale să se închidă. În comună funcţionează două dispensare, câte unu în cele două sate principale, fiecare cu câte un medic de familie. În satul Mărunţei funcţionează şi o farmacie, umană şi veterinară. Pentru crescătorii de animale există un izlaz în suprafaţă de circa 250 hectare. În comuna Mărunţei, sub administraţia Becheanu, s-au construit spaţii de recreere şi locuri de joacă pentru copii, s-au amenajat staţii de călători în satele Mărunţei şi Bălăneşti, un teren de fotbal în centrul comunei, construirea unei bisericuţe în satul Malu Roşu, reparaţii capitale la căminele culturale din Mărunţei şi Bălăneşti, s-a reparat şcoala din cătunul Viişoara, s-a extins grădiniţa din Bălăneşti, s-au modernizat fântânile, inclusiv Fântâna Mireselor, s-a amenajat o parcare lângă Primărie, cu 50 de locuri, s-a înfiinţat un birou al Primăriei în satul Bălăneşti etc. etc. În satul Bălăneşti, sub administraţia Becheanu, reţeaua publică de apă a fost dată în funcţiune şi s-au asfaltat toate străzile laterale, în lungime totală de 5,5 km. La fel, şi tot cu bani guvernamentali, s-au asfaltat şi străzile laterale din satul Mărunţei. Pentru asfaltarea drumurilor comunale din cătunul Viişoara şi satul Malu Roşu, spre Bălăneşti, în lungime totală de 6 km., există un proiect aprobat, pe fonduri europene, în valoare de 60 de milioane de lei. Apoi, odată cu implementarea proiectului ce prevede asfaltări în cătunele Gâldae, Gigârtu şi porţiunea de vreo 200 de metri ce a mai rămas din Bălăneşti, se va termina asfaltarea în comuna Mărunţei. Un alt proiect pe fonduri europene prevede modernizarea şi dotarea căminelor culturale din Mărunţei şi Bălăneşti. Dar cel mai important proiect ce se va implementa în mandatul 2016-2020 este cel referitor la introducerea reţelelor de apă şi canal în satul Mărunţei şi cătunele Gâldae, Gigârtu şi Viişoara. Preocupările pentru creşterea gradului de confort al vieţii de la ţară constau şi dintr-o serie de alte acţiuni pe linie culturală şi sportivă. Astfel, Primăria Mărunţei sprijină activitatea ansamblului folcloric „Stejărelul”, format din copii foarte talentaţi, precum şi a clubului de karate ce funcţionează în cadrul şcolii, unde un grup de vreo 12 copii, sub supravegherea antrenorului Marian Alexe, se iniţiază în tainele acestui sport.

         Cotidian, administraţia Becheanu se interesează de bunul mers al tuturor instituţiilor din comună, iar problemele cetăţenilor sunt tratate cu cea mai mare atenţie. Din experienţa de mai multe mandate ca primar, d-l Alexandru Becheanu s-a convins că omul rămâne cel mai preţios capital şi că punerea lui în valoare necesită mai întâi asigurarea unor condiţii civilizate de trai. Tocmai pentru că asemenea condiţii sunt asigurate, oamenii din Mărunţei îşi văd liniştiţi de treburile lor, iar unii dintre ei, din ce în ce mai mulţi, se lansează în afaceri profitabile şi demne de dat ca exemplu. Astfel, un tânăr întreprinzător, Florin Oanţă, şi-a înfiinţat o fermă de animale unde creşte circa 600 de oi şi capre. În pomicultură, s-a remarcat Alexandru Paraschiv, care şi-a înfiinţat o frumoasă livadă cu meri. În cultura plantelor medicinale, performanţa este asigurată de Florea Boicea şi Constantin Gheorghe. Pe lunca Oltului, cetăţeanul Dănuţ Bot a amenajat unul dintre canalele de drenare a apei şi a înfiinţat acolo o fermă de palmipede, în special raţe leşeşti. Doctorul Marian Tudor, un pasionat columbofil, creşte circa 350 de porumbei călători cu care participă la numeroase concursuri specifice, din ţară şi străinătate. Desigur, exemplele ar putea continua. Astfel, i-am putea adăuga pe patronii societăţilor agricole care cultivă circa trei sferturi din suprafaţa totală de teren agricol, de 4.362 de hectare, şi care şi-au construit şi câte o moară de cereale şi câte o brutărie. Este vorba de Ion Popescu şi Ionel Dima. Pâinea şi produsele lor de patiserie sunt apreciate nu numai de locuitorii comunei Mărunţei. Pentru că mulţi agricultori cultivă şi floarea soarelui, doi cetăţeni din comună, Paul Ţăndărică şi Constantin Gheorghe şi-au achiziţionat câte o presă de ulei şi, astfel, procesează producţia de floarea soarelui, scutindu-i pe localnici să se mai deplaseze la fabrica de ulei de la Roşiorii de Vede. Sunt afaceri care ilustrează faptul că spiritul întreprinzător este prezent şi în comuna Mărunţei şi că este încurajat şi sprijinit de Primărie. Iar interesul primarului Alexandru Becheanu faţă de prezentul şi viitorul comunei a fost demonstrat încă o dată în legătură cu eforturile şi demersurile domniei sale în ce priveşte elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a comunei Mărunţei, un document absolut necesar pentru a fundamenta accesul comunei la Fondurile Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene.