O comisie de recepție a inspectat miercuri, 27 iulie, Tronsonul 2, Lotul 2, cu Centura Slatinei, porțiune de drum extrem de importantă pentru județul Olt, dar și pentru partea de sud a țării, urmând să fie deschisă circulației joi, 28 iulie.
Reprezentantul firmei ce a supravegheat lucrările pe acest Tronson II al Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești, Ion Stancu, a precizat că sute de oameni au lucrat aici în ultimii doi ani.
„Acest proiect a fost posibil datorită contractului de finanțare accesat de către investitor, ce are o valoare de peste 4.839.000.000 lei, din care cheltuielile eligibile, nerambursabile, sunt de 85 la sută, cheltuielile neeligibile fiind suportate de Guvernul României, de la bugetul de stat. Este o realizare importantă, în special, pentru zona de sud-vest. Aș vrea să mulțumesc autorităților locale care au înțeles să fie aproape de investitori, autorităților centrale astfel încât acest proiect să fie realizabil și să se termine chiar în timpul contractul. Durata de execuție a fost de 36 de luni, din care 12 pentru proiectare și 24 pentru execuție. Ar fi trebuit să fie finalizat în decembrie 2021, dar au fost ceva evenimente ce au împiedicat antreprenorul să termine lucrarea, fiind apoi acceptată durata de finalizare 15 august, dar astăzi a reușit să finalizeze, iar joi, 28 iulie, să fie dată în circulație, dacă comisia de recepție nu are obiecții importante (…) Pe acest lot au lucrat, în medie, circa 253 de autocamioane, 180 de utilaje, personal TESA undeva la 50 de persoane, personal calificat și necalificat, muncitori, undeva la 700”, a spus Stancu, prezent în Sala Europa a CJ Olt, unde a susținut o conferință de presă.
Lotul al doilea din Tronsonului II al Drumului Expres Craiova-Pitești are 21.350 kilometri, 14 poduri și pasaje pe drumul expres, cinci pasaje la intersecții denivelate fără acces la drumul expres, un pasaj la nodul rutier 50+121 km, 24 de podețe pe drumul expres și șapte podețe la nodul rutier, două parcări de scurtă durată, două spații de servicii, km 55+300, un nod rutier Slatina sud-este km 50+121.
Pe acest tronson de drum vor putea fi montate patru stații de încărcare auto, mai ales că a fost suplimentată capacitatea electrică.
„Stațiile de încărcare auto nu au fost prinse în cadrul proiectului, dar prin grija investitorului am suplimentat capacitatea electrică pentru fiecare spațiu de parcare, astfel încât, ulterior, să fie montate stații de încărcare. Sunt patru spații, la kilometrul 42, 062, sunt două stații de încărcare de scurtă durată, stânga-dreapta, iar la kilometrul 55+300 sunt spații servicii unde la fel sunt locuri de parcare, unde vor fi amplasate aceste stații de încărcare”, a adăugat Stancu.
Tronsonul 2 al DEx 12, din care fac parte Centura Slatinei și Centura Balșului-inaugurată la finalul lunii aprilie, are o lungime totală de 39,85 kilometri și punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare.
Pe lângă Loturile 1 și 2 din Tronsonul 2 al șoselei de mare viteză, județul Olt mai este tranzitat și de Tronsonul 3, cu o lungime de 31,75 kilometri, care trece prin localitățile Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.