Deputatul Gigel Știrbu este interesat de modul cum merg lucrările la Drumul Expres Craiova-Pitești. Acesta a precizat că pentru tronsoanele III și IV contractele vor fi semnate după soluționarea tuturor plângerilor formulate.
„Dacă pentru primele două tronsoane, lucrările sunt deja în execuție și vor fi, probabil, încheiate înainte de termen, pentru tronsoanele 3 și 4 – procedurile de licitație pentru atribuirea contractelor de proiectare si execuție lucrări au fost contestate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.). Astfel, semnarea contractelor de achiziţie publică vor fi posibile după soluţionarea tuturor plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire. Am vizitat împreună cu Premierul Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cele două şantiere din drumul expres ale primelor două tronsoane și am constatat mobilizarea exemplară a antreprenorilor, fiind posibilă finalizarea lucrărilor înainte de termenul stabilit, sfârşitului anului 2021”, a precizat Gigel Știrbu.
Drumul Expres Craiova-Pitești va avea patru benzi de circulație (două benzi pe sens) și va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European. Întregul proiect are o lungime de aproximativ 121 km și o valoare estimată de 4,4 miliarde de lei și va fi finanțat din fonduri europene prin POIM 2014 – 2020.
Lungimea totală a drumului expres este împarțită în patru tronsoane, astfel: I. Craiova – Robănești (17 km), II. Robănești – Slatina (41 km), III. Slatina – Colonești (31,75 km), IV. Colonești – Pitesti (31,82 km).