Slatina: Iluminatul festiv va fi aprins pe 1 decembrie

Date:

Din cauza pandemiei COVID, Sărbătorile de Iarnă nu vom mai fi ca în anii trecuți. Municipalitatea trebuie să respecte legislația privind prevenirea și răspândirea virusul SARS-COV2, iar în decembrie nu vor mai fi organizate nici Târgul de Crăciun și nici spectacole.

Primarul Slatinei, Emil Moț, a precizat că iluminat festiv va fi aprins pe 1 Decembrie, însă proiectele pentru copiii din municipiu nu mai pot fi derulate.

„Uitați-vă în ce situație suntem, numărul cazurilor crește zilnic, sunt decizii luate de Guvern, trebuie să le respectăm. Din punctul nostru de vedere, Sărbătorile de Iarnă nu vor mai fi cum au fost. Nu vom mai avea Târg de Crăciun, concert de Revelion, dar pe 1 Decembrie vom aprinde luminițele în oraș, dar fără fast. Parada de 1 Decembrie nu va mai avea loc, dar acest lucru nu depinde de noi, ci de Prefectură, de Guvern. Pot să vă spun doar atât, vom aprinde luminițele, dar nu vom mai avea proiectele noastre pentru copilași, cu desaga lui Moș Crăciun, pentru că ei nu mai sunt la școală, nu avem cum să ne ducem la fiecare familie în parte și să le oferim noi cadouri. Îmi pare sincer rău, pentru că sunt copiii noștri din Slatina, dar asta este situația și trebuie să facem cum este legislația la acest moment”, a spus primarul Slatinei.

sursa foto: adevărul.ro

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...