Ședință importantă la CJ Olt

0
810

Aleșii județeni se întrunesc joi, 27 iunie, într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi figurează un număr de 20 proiecte de hotărâre, care vor fi dezbătute și ulterior votate sau nu de către aceștia, dar și o informare asupra nivelului de asigurare a securității și a siguranței civice a comunității județului Olt, în trimestrul I 2019.

Printre proiectele de hotărâre aflate în mapele de lucru ale consilierilor județeni la ședința ordinară din 27 iunie 2019 se află cele referitoare la: acordarea în anul 2019 a sprijinului financiar din bugetul Consiliului Județului (CJ) Olt, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase din Județul Olt, încetare mandate de consilier județean, dar și cel privind rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2019.

De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței mai figurează și alte proiecte, la fel de importante, care vizează: alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2019, modificarea Hotărârii Consiliului Județean Olt nr. 220 din 20.12.2018 cu privire la aprobare proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice Vitomirești”, a cheltuielilor legate de proiect și a indicatorilor tehnicoeconomici , aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Execuție drum acces depozit ecologic Bălteni de la calea ferată la intrare în depozit, L=0,780 km”aferenți, precum și aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Execuție sector din drumul județean nou DJ644B, km 0+000 – 2+650, L=2,650 km și drum acces din DJ644B la stația de transfer deșeuri Balș, L=0,250 km”.

 

Iată care sunt proiectele ce vor fi supuse aprobării în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 27 iunie 2019:  Proiect de hotărâre cu privire la acordarea în anul 2019 a sprijinului financiar din bugetul Consiliului Județului Olt, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase din Județul Olt; Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna MAI 2019; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Lucrări în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru obiectivul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș”; Proiect de hotărâre cu privire la: încetare mandat de consilier județean; roiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt, pe anul 2019; Proiect de hotărâre cu privire la: actualizarea Monografiei economico-militare a Județului Olt; Proiect de hotărâre cu privire la constatarea încetării contractului de management al managerului (directorului) interimar al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, precum și cu privire la desemnarea managerului (directorului) interimar al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”; Proiect de hotărâre cu privire la alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2019; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Caietului de obiective pentru concursul de proiecte de management organizat de Consiliul Județean Olt pentru Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management pentru Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, precum și cu privire la desemnarea comisiei de concurs, a secretariatului comisiei de concurs și desemnarea comisiei de soluționare a contestațiilor la concursul de proiecte de management pentru Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”; Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Olt nr. 220 din 20.12.2018 cu privire la aprobare proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice Vitomirești”, a cheltuielilor legate de proiect și a indicatorilor tehnicoeconomici aferenți; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Caietului de obiective pentru concursul de proiecte de management organizat de Consiliul Județean Olt pentru Reabilitare Caracal, precum și cu privire la modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Centrului de Recuperare și Reabilitare Caracal – serviciu social din structura direcției; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, ca urmare a promovării; Proiect de hotărâre cu privire la transformare post în statul de funcții al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior celui deținut; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Execuție drum acces depozit ecologic Bălteni de la calea ferată la intrare în depozit, L=0,780 km”; Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la prelungirea valabilității Programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean pentru județul Olt, în perioada 01.05.2013 – 30.06.2019, actualizat; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea unei părți dintr-un imobil din domeniul public al județului Olt în domeniul public al orașului Balș; Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, ca urmare a promovării în treaptă profesională imediat superioară celei deținute; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Execuție sector din drumul județean nou DJ644B, km 0+000 – 2+650, L=2,650 km și drum acces din DJ644B la stația de transfer deșeuri Balș, L=0,250 km”; Informare asupra nivelului de asigurare a securității și a siguranței civice a comunității județului Olt, în trimestrul I 2019.

Toate proiectele sunt initiate de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.