Salubris începe colectarea gunoiului în județ din 6 martie. Oprescu: Operatorul a îndeplinit mare parte din condiții

0
426

Salubris este operatorul unic de salubrizare din județul Olt, care va deservi toate cele 112 localități din județ, proiectul urmând să înceapă din 6 martie. Operatorul s-a aflat în perioada de mobilizare, distribuind pubelele în comune, urmând ca strângerea gunoiului să se facă din poartă în poartă.

Președintele CJ Olt, Marius Opreascu, a precizat că proiectul va începe din 6 martie, operatorul îndeplinit mare parte din condiții.

„Managementul deșeurilor urmează să înceapă pe 6 martie, el nu a început. Operatorul care a câștigat licitația de colectare este în perioada de mobilizare. Ei au îndeplinit mare parte din condițiile pe care le aveau, iar în această perioadă distribuie pubelele prin localități, în jumătate din localitățile Oltului s-au distribuit aceste pubele, urmând ca colectarea să se facă din poartă în poartă, dar și mixt în punctele pe care noi le stabilisem inițial. Containerele pentru punctele fixe le am distribuit la primării din urmă cu câțiva ani, când trebuia să înceapă proiectul, din păcate, operatorul de la vremea respectivă nu a îndeplinit condițiile din perioada de mobilizare. Primăriile au, le găsiți în spațiile interne, nu le-au pus pe poziții și dacă le duci într-o intersecție ele se vor umple în prima săptămână și nu le ridică nimeni. Din 6 martie, după darea ordinului pentru operator, colectarea va începe progresiv, ajungând într-un timp foate scurt în tot județul. Proiectul este o noutate în județul Olt nu cred că din prima zi va fi într-o funcționare perfectă. Va avea sincope, dar noi suntem conectați, cu toți primarii, încât această operare să fie la capacitate maximă în tot județul”, a spus Oprescu.

Pentru comune, taxa specială de salubrizare este de 3,56lei/ lună de persoană, pentru utilizatorii casnici, și de 0, 6 lei pe kg pentru utilizatorii non- casnici, iar în orașe este de 11 lei de persoană pe lună.

Șeful forului județean a precizat că dacă oltenii vor face eforturi să colecteze selectiv gunoiul, taxele ar putea să nu mai crească și chiar să scadă.

„Modalitatea de plată a serviciului de către cetățeni se face prin taxă de salubrizare, taxă prevăzută prin Codul fiscal ca și la alte taxe pe care primăria poate să le impună. Colectarea se va face de către primării, iar plata către colectare și către groapă se va face la tonă, tona colectată din localitate conform licitației. Avem doi operatori, cel după colectare, care va încasa de la primărie cât duce la cântar la stația de transfer sau la groapă, și operatorul care operează tot managementul deșeurilor de la Bălteni, dar și cele patru stații de  transfer, dar primește pe tonă, cât a primit acolo. El le gestionează, le selectează, le depune în groapă. Cetățenii sunt în relație contractuală cu primăria prin taxă de salubrizare permisă de Codul fiscal și impusă prin hotărâre de CL. Taxa poate crește sau poate să scadă, depinde de noi. Pasul următor pentru noi este să ajungem la un grad cât mai mare de colectare selectivă. Atâta timp cât noi ajungem să colectăm selectiv, cantitatea de gunoi pe care o plătim atât operatorului de la operare, cât și către groapa de gunoi, fiecare tonă depusă în groapa de gunoi presupune o taxă foarte mare care mărește costurile. Pot să nu mai crească, vedeți că prețurile la combustibil cresc, lucru care poate să impacteze și asupra tarifului de salubritate pe care îl putem lua. Trebuie să ajungem la un grad mare de colectare selectivă, astfel încât  taxa să nu crească și dacă se poate să scadă.Taxa este unică în orașe și unică în comune, două taxe”, a adăugat Oprescu.