Prefectul judetului Olt, Angela Nicolae, s-a deplasat în localitatea Corbu in vederea analizării problemelor cu care se confrunta comunitatea de romi din zonă. Principalele subiecte dezbătute în cadrul reuniunii, la care au participat toți factorii locali implicați, au vizat abandonul şcolar în rândul populaţiei de romi, căsătoriile timpurii între minori și lipsa vaccinării copiilor.
Luând în considerare dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii români de etnie romă şi având în vedere dorinţa de a identifica soluţii optime pentru rezolvarea acestora, prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a convocat în ședință membrii Grupului de Lucru Mixt Județean Olt în localitatea Corbu.
„În cadrul reuniunii, la care au participat toți factorii locali implicați (primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale, președintele Partidei Romilor Pro – Europa Sucursala Olt, directorul unității de învățământ, medicii de familie din localitate, mediatorul școlar, consilierul local de etnie romă, precum și un reprezentant al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Slatina), au fost dezbătute aspecte privind abandonul şcolar în rândul populaţiei de romi, căsătoriile timpurii între minori și lipsa vaccinării copiilor.
Față de aspectele mai sus dezbătute, primarul localității Corbu a prezentat totodată, membrilor Grupului de Lucru Mixt, o serie de probleme identificate la nivelul comunității locale, printre care: preschimbarea documentelor de identitate după expirare, întârzieri la plata taxelor și impozitelor locale sau chiar neplata acestora, nerespectarea regulilor de circulație, nerespectarea normelor de curățenie pe domeniul public”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Prefectul județului a reafirmat dreptul minorităţii romilor de a participa activ la elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor publice referitoare la această minoritate și a dispus ca, în perioada imediat următoare, la nivelul tuturor comunităților de romi din județ, să se deruleze o campanie de informare și sensibilizare cu privire la drepturile copilului şi la problematica copilului şi a familiei în situaţie de risc sau de dificultate, dar și de stimulare a participării şcolare şi reducere a abandonului şcolar în rândul populaţiei de romi.
Această campanie va fi coordonată de către Instituția Prefectului – Județul Olt, care va coopta reprezentanți din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, instituțiilor publice și ONG-urilor de specilitate din județ.
Prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a precizat că pentru a găsi cele mai bune soluții destinate comunității rome este nevoie de un proiect durabil și consistent, sens în care la întrunirile care vor avea loc în teritoriu, cu sprijinul liderilor romilor din județ, își vor spune poveștile de succes cetățeni de etnie romă, ca drept repere și modele de reușită prin intermediul educației.