Drăghiceniul rămâne fără primar

Date:

Share post:

Primarului comunei Drăghiceni, Ștefan Șoancă, i s-a retras mandatul. În cursul zilei de astăzi, Prefectura Județului Olt a luat la cunoștință constatarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) conform căreia există o stare de incompatibilitate față de funcția deținută.

Obiectul incompatibilității l-ar face faptul că Șoancă ar fi deținut în același timp și funcția de primar, și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul firmei SC Geogel Măceșanu SRL, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 161/2003.

Contactat telefonic de către redactorii noștri, edilul ne-a confirmat că știa starea de fapt și că în zilele următoare va ataca ordinul Prefecturii Olt solicitând suspendarea ordinului emis de Prefectura Olt, întrucât fapta este soluționată de Curtea de Apel Craiova.

Când a câștigat alegerile, înainte de a-și fi preluat funcția de primar, Șoancă și-a depus demisia la societatea unde activa și conform cursului firesc al lucrurilor, firma trebuia să anunțe autoritățile acreditate că el nu mai este angajat în cadrul organizației respective. Însă, deoarece angajatorul nu și-a dus la îndeplinire sarcinile, culpa este exclusiv asupra firmei.

Constatarea ANI este încă una din multele acțiuni controversate pe care Agenția le săvârșește și prin care aleșii locali și activitatea acestora au de suferit. Se cere mai mult profesionalism în controlul administrativ specializat în verificarea incompatibilităților în timpul exercitării unei funcții publice.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...