Primăria Caracal în colaborare cu Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), organizează în data de 16 noiembrie, la Caracal, o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor uzate în cadrul proiectului „România reciclează”
Autoritătile publice, primarii de localităti mai mari sau mai mici, se pot înscrie într-o nouă ediție a campaniei România Reciclează, care se va desfașura în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, în localitățile din țară.
Campania Romania Recicleaza își propune să crească gradul de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a DEEE-urilor și a bateriilor uzate, pentru un mediu sănătos.
Scopul programului este sa potenteze cantitățile reduse de echipamente electrice si casnice uzate si defecte (DEEE) trimise către reciclare, în vederea onorării angajamentelor luate de țara noastră pentru protecția mediului și protejarea sănătății cetățenilor.
La Caracal se vor înființa trei puncte de colectare unde se vor afla câte un reprezentant din rândul administrației publice locale. Acestea sunt:
Parcare – Sala Polivalentă
Parcare – Piese Auto(Pascu)
Strada Gheorghe Doja – Monumentul Eroilor
În prima ediție a campaniei, sute de romani au predat televizoare, mașini de spălat, aspiratoare, dar și storcătoare, imprimante și alte electrocasnice și aparate electrice pe care nu le mai foloseau.
Toți cei care au lăsat la centrul de colectare mobil special amenajat o cantitate mai mare de 10 kg deșeuri electrice și electronice sau 5 kg de baterii uzate au fost răsplătiți cu tichete cadou.
Cu sprijinul autorităților și al reprezentanților Asociației Environ, în perioada iunie-iulie 2018, s-au colectat peste 30 tone de DEEE din 15 județe (22 localități).
„Bilanțul primei ediții este încurajator si ne confirma ca romanii sunt dispuși să recicleze atunci când le sunt puse la dispoziție soluții în acest sens, respectiv puncte de colectare accesibile și bineînțeles, daca gestul lor este recompensat cu un mic premiu sau stimulent. Edilii care s-au înscris în campania „România Reciclează” și au promovat proiectul, sunt un exemplu excelent de implicare în domeniul reciclării și protecției mediului înconjurator pentru localitățile pe care le conduc. Ne dorim ca exemplul lor sa fie preluat și de alți colegi„, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ, organizatorul campaniei.
Pentru ediția din toamna a campaniei Romania Reciclează, primăriile se pot înscrie pe adresa logisitica@environ.ro sau pe www.reciclamimpreuna.ro.
Despre Environ
Asociația Environ este o organizație colectiva, non-guvernamentala și non-profit care instituie în Romania principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice si electronice, promovând activ de peste 10 ani conceptele de colectare selectiva, reciclare și economie circulara în țara noastră.