– D-le primar, într-un interviu de prin 2011, fostul edil, Emilian Andrei, aflat pe atunci la al patrulea mandat, spunea că în comuna Băbiciu nu e nevoie de reţea de apă, că fiecare om are fântâna lui în curte, unii chiar şi câte două-trei, şi că apa este destul de bună. Aţi urmat aceeaşi politică în această problemă?
– A fost una dintre promisiunile mele de campanie, la alegerile din 2012. Tocmai pentru că oamenii aveau nevoie de apă şi, bineînţeles, de multe alte lucruri pe care vechiul primar le considera ori nu neapărat necesare, ori imposibil de realizat, oamenii au înţeles atunci că este momentul unei schimbări la conducerea comunei şi m-au ales pe mine. Dar introducerea unui sistem centralizat de alimentare cu apă nu era o treabă la îndemână, în niciun caz nu se putea realiza prin forţe proprii. Dar nici nu m-am ascuns ca struţul, cu capul în nisip, să zic că nu este nevoie de apă în Băbiciu. Fie şi numai gândindu-mă la câtă chimizare a suferit solul de-a lungul anilor, nu se poate ca pânza freatică să nu fi avut de suferit. Aşa că am început imediat demersurile. Numai că, punându-se şi problema canalizării, am hotărât să elaborăm un singur proiect pentru ambele sisteme, de apă şi canalizare, să le corelăm şi să insistăm să obţinem finanţarea corespunzătoare. Momentul potrivit a venit, în sfârşit, din acest an suntem prinşi în master-planul pe judeţul Olt, care prevede înfiinţarea reţelelor de apă şi canalizare în comunele Gostavăţu, Băbiciu şi Scărişoara. Noi fiind la mijloc, gospodăria de apă se va construi la Gostavăţu, iar staţia de epurare, la Scărişoara. Iată, aşadar, că o promisiune mai veche a mea este în curs de realizare. Sigur, până în 2018, oamenii din Băbiciu vor avea şi apă, şi canalizare.
– Am văzut că în 2016 aţi fost reales la un scor şi mai mare, de 76,12%. Cum i-aţi convins pe alegători?
– Foarte simplu: căutând să răspund la toate problemele comunei, ascultându-i pe oameni şi venind în întâmpinarea dorinţelor lor cu o serie de realizări aşteptate de toţi. De pildă, pentru că starea drumurilor comunale era deplorabilă, am iniţiat imediat două proiecte, unul pe OG 28, cu fonduri guvernamentale, deci, şi altul pe fonduri europene, în urma cărora am asfaltat o reţea de 12 km de drumuri. Am pietruit drumurile principale din câmp, se merge fără probleme pe ele şi urmează să pietruim şi celelalte drumuri de exploataţie agricolă. Tot pe fonduri europene am achiziţionat un autogreder şi un buldoexcavator, cu care execut multe lucrări, gratuit, la oamenii care au nevoie de asemenea utilaje şi care ne cer ajutorul. Am înfiinţat şi o staţie Peco, pentru alimentarea cu carburanţi, acum oamenii având posibilitatea să se aprovizioneze cu carburanţi de aici, fără să mai bată atâţia kilometri până la Caracal. La societatea unde eu am fost administrator, am cerut noii conduceri să păstreze regula pe care eu o impusesem, şi anume ca societatea respectivă să plătească la Primărie impozitele pentru suprafeţele de pământ arendate şi să le dea oamenilor câte 1000 de kg de grâu la hectar. Şi pentru că oamenii din Băbiciu plăteau la Primărie până şi taxă de înmormântare, am desfiinţat toate taxele cu care fostul primar îi împovărase pe oameni. Pentru orice adeverinţă solicitată în Primărie trebuiau să plătească o taxă. Pentru paza comunei, de asemenea. Chiar şi pentru întreţinerea echipei de fotbal plăteau. Domnule, mi-am zis, la fotbal se duc doar câţiva, nu e normal să plătească toţi. Până la urmă, i-am scutit pe oameni şi de taxa aceasta, iar echipa de fotbal am preluat-o eu şi o finanţez din bani proprii. Acum este în Liga a IV-a, se numeşte Voinţa Băbiciu şi dispune de o bază sportivă corespunzătoare, cu vestiare şi duşuri.
– Desfiinţând atâtea taxe, bugetul local n-a avut de suferit?
– Sunt destule alte taxe şi impozite, din care colectăm cam 70-75 la sută, însemnând cam 4 miliarde de lei. Mai avem pe teritoriul comunei şi Hidrocentrala de la Frunzaru care, dacă până acum ne-a plătit impozite de 500 milioane de lei, începând cu acest an ne plătesc dublu, circa 1 miliard de lei. Continuând cu răspunsul la întrebarea anterioară, am dotat căminul cultural cu costume populare şi staţie de sonorizare, iar sala căminului cultural am amenajat-o şi dotat-o în aşa fel încât să poată găzdui orice activitate culturală sau eveniment. Am reabilitat interior-exterior un corp de şcoală, cu bănci şi catedre noi, iar tuturor copiilor, circa 140, le-am cumpărat tablete. Am 90 de beneficiari de ajutor social, cam mulţi, aţi putea spune, la prima vedere, dar să ştiţi că sunt oameni care chiar nu au din ce trăi. Apoi, cei care sunt în stare de muncă, prestează un număr de zile-muncă pe lună, fiind folosiţi oriunde este nevoie. Vin toţi cei pe care îi chemăm, căci ştiu că dacă nu vin îşi pierd ajutorul social. Îi folosim, cum am spus, la orice, dar mai ales la întreţinerea curăţeniei în comună. Tot gunoiul se duce la o groapă special amenajată, încă din 2014. Prin astfel de măsuri, şi nu le-am enumerat pe toate, am reuşit să menţin nişte relaţii foarte bune cu oamenii, aşa că realegerea mea ca primar a venit în consecinţă şi nu a surprins pe nimeni.
– Se vorbea şi de o fabrică de conserve…
– Da, şi drept să vă spun, o fabrică de industrializare a legumelor şi fructelor, care să prelucreze producţiile obţinute de localnici şi de alţi producători din zonă, ar fi fost mai mult decât necesară, ar fi fost ca aerul pentru nişte oameni care respiră prin munca lor, de la care speră să obţină un câştig. Şi totuşi, entuziasmul generat de ideea înfiinţării unei astfel de fabrici s-a stins repede, după ce oamenii au aflat că trebuie să încheie contracte cu fabrica. Decât să rişte, au preferat să-şi vândă în continuare produsele pe marginea drumului. În contrapartidă, am reluat lucrările la piaţa agro-alimentară, lucrări ce începuseră în 2009 şi stagnaseră, pentru că a trebuit mai întâi să plătim o datorie de 2 miliarde de lei, moştenită de la fostul primar. Am finalizat construcţia anul trecut, pe un contract de 12 miliarde de lei, achitat integral cu bani de la bugetul local, iar în vara aceasta, cel mai târziu în toamnă, piaţa agro-alimentară din Băbiciu va fi dată în funcţiune.
– Ce v-aţi propus, în principal, pentru acest mandat?
– Am depus şi a fost aprobat un nou proiect de asfaltare drumuri comunale, pe o lungime totală de 5 km. Odată cu realizarea acestui proiect se va termina asfaltarea şi în comuna Băbiciu. În rest, mă voi ocupa de întreţinerea în bune condiţii a ceea ce am realizat până acum. Voi cultiva aceleaşi relaţii bune cu instituţiile din comună, cu şcoala, biserica şi poliţia. Avem şi un dispensar, cu medic din comună, două farmacii umane şi una veterinară, un cămin de bătrâni cu 12 beneficiari care îşi trăiesc bătrâneţea în condiţii decente. Apoi, două cimitire iluminate ca la oraş, erbicidate şi cu alei asfaltate. Din 2013, am reînfiinţat biblioteca comunală şi un grup de colindători. În ziua de Crăciun, d-na bibliotecară, care se ocupă de acest grup, colindă prin sat cu copiii, în costume populare. Am înfiinţat şi un post de asistent comunitar, în sarcina acestuia stând semnalarea şi, pe cât posibil, rezolvarea problemelor tuturor celor aflaţi în suferinţă. Am încercat să înfiinţez şi o Asociaţie a Crescătorilor de Animale, dar am renunţat repede la gândul acesta, determinat de faptul că avem o suprafaţă mică de izlaz, de numai 73 de hectare, iar numărul animalelor este în continuă descreştere. În aceste condiţii, e loc pentru fiecare aici, trebuie numai să-l întreţinem cum trebuie. Dar peste toate acestea, obiectivul meu de căpetenie în acest mandat este introducerea apei şi canalizării, obiectiv care, aşa cum v-am spus, se va realiza până la finele lui 2018. Sper să apuce acest an şi cel mai vârstnic om al comunei, care, pe 15 iunie, va împlini 102 ani. Iar bunele relaţii cu oamenii le întreţin şi prin intermediul staţiei de radioficare pe care am moştenit-o din comunism. Am reînfiinţat-o şi comunic cu oamenii şi în acest fel, prin intermediul celor 60 de difuzoare răspândite prin toată comuna.
– Când sărbătoriţi Ziua Comunei?
– Anul acesta, a XXI-a ediţie, are loc pe 11 iunie. Începând de anul trecut, sărbătoarea se întinde pe două zile, căci am legat-o de bâlciul anual. Se mai numeşte şi Sărbătoarea Teiului şi este dedicată cinstirii eroilor comunei. La sfârşitul primului război mondial, familiile celor căzuţi pentru ţară au plantat câte un tei în zona centrală a satului, unde este parcul acum şi unde am înălţat Monumentul Eroilor. Aşa au răsărit 141 de tei care peste puţin timp vor împlini 100 de ani, semn că prezentul oamenilor din Băbiciu are rădăcini puternice, adânc înfipte în trecutul glorios al neamului.
– Vă mulţumesc.
