Pensiile speciale ale aleşilor, pe masa CCR

0
362

Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, precum şi pe cele ale PNL, USR, PMP asupra Legii privind Codul administrativ.

Camera Deputaților a adoptat, la începutul lunii iulie, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și 15 abțineri proiectul de lege care schimbă Codul Administrativ.

Printre principalele modificări aduse se numără introducerea unor indemnizații speciale pentru aleşii locali și posibilitatea ca aceștia să dețină calitatea de persoana fizică autorizată.

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind Codul Administrativ al României.

Şeful statului susţine că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

Iohannis invocă în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.

De asemenea, el mai susţine că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament sunt neclare şi critică faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, şi anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate.

Preşedintele mai atrage atenţia, între altele, că nu există un raport de subordonare ierarhică între miniştri şi prim-ministru.

Despre asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea, Iohannis consideră că dispoziţia încalcă Legea fundamentală, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituţional al „ponderii semnificative” a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale.

În sesizarea PNL şi USR se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Sursa: realitatea.net