După ce în urmă cu o săptămână Primăria comunei Ianca, reprezentată de viceprimarul Liviu Domozină și alte zece primării din localități limitrofe au încheiat un acord de parteneriat pentru introducerea rețelei de gaze naturale, luni, 31 august, consilierii locali din Gura Padinii au aprobat aderarea comunei la o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI) special creată pentru această investiției.
Orlea, Gura Padinii, Grojdibodu, Ștefan cel Mare, Ianca, Urzica, Vădăstrița, Vădastra, Vișina Noua, Obârșia și Brastavățu s-au unit pentru un proiect comun: rețea de gaze în comune. Cele 11 primării au finalizat documentația și în cel mai scurt timp urmează depunerea proiectului fiind asigurată linia de finanțare. Proiectul „ÎNFIINȚARE REȚEA DE GAZE NATURALE ÎN COMUNELE BRASTAVĂȚU, ORLEA, GURA PADINII, GROJDIBODU, IANCA, ȘTEFAN CEL MARE, URZICA, VĂDĂSTRIȚA, VĂDASTRA,VIȘINA NOUĂ ȘI OBÂRȘIA” va fi depus în cadrul Programului Operaţional INFRASTRUCTURĂ MARE, Axa prioritară 8, Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Prioritatea de investiție 7e! ”. Despre această importantă investiție primarul comunei Gura Padinii, Gicu Cranta, a declarat pentru Gazeta Oltului: „ Acest proiect este vital pentru dezvoltarea localităților noastre. În sfârșit avem și noi perspective în vederea creării de locuri de muncă, de atragere de investitori. Deja celelalte utilități sunt în derulare. Mă refer aici la apă, canalizare și vor veni și gazele și atunci putem spune că suntem pe harta investitorilor. Numai așa putem atrage investitorii creându-le utilitățile respective”, a spus Cranta.