Consilierii județeni au aprobat în ședința de joi, 25 noiembrie, trecerea unor suprafețe de teren aferente zonei drumurilor județene DJ 657B (situat în intravilanul comunei Colonești –Chelbești), DJ 657 – Priseaca, DJ 657D – situat în extravilanul orașului Scornicești, sat Negreni, DJ 703 (în extravilanul comunei Tătulești) și DJ 703 C (Scornicești – Piscani) din domeniul public al județului Olt în domeniul public al statului pentru realizarea lucrărilor la Drumul expres Craiova-Pitești și legăturile cu drumurile existente.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că lucrările la tronsonul al doilea care străbate și județul Olt sunt aproape terminate, deși constructorul avea termen să finalizeze proiectul până în decembrie 2022.
„Știu că lucrările în acest moment, pe lotul 2, pentru că lucrările pe lotul 3 acum au început, de la Valea Mare la Colonești, la limită cu județul Argeș, sunt într-un stadiu avansat, fiind peste 90 la sută terminate, dar în momentul de față este o incertitudine legată de momentul deschiderii, dacă se va da drumul anul ăsta sau la începutul anului viitor. Mai sunt detalii de pus la punct și, în funcție de ce va mai permite vremea, în luna decembrie să se lucreze. Este cu un an de zile înainte, ei au termen decembrie 2022 să realizeze acest tronson și el aproape a fost terminat cu un an înainte”, a spus Oprescu.