Oltenii care au obţinut anul trecut venituri din străinătate trebuie să le declare la Fisc

0
277

Oltenii care au obţinut anul trecut venituri din străinătate trebuie să le declare până pe 25 mai 2017, inclusiv, la Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice (AJFP) Olt. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei.

  Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate – formular 201 se depune de către : persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România , şi persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc cel puţin una din condiţiile de rezidenţă, respectiv: centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România; este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat şi care realizează venituri din străinătate, impozabile în România. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele: din profesii liberale; din activități de producție, comerț și prestări de servicii; din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.); din activități agricole, piscicultură și silvicultură; cele sub formă de dividende și dobânzi; venituri din premii şi jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar; alte venituri din investiţii; venituri din pensii; remuneraţii/indemnizaţii ale membrilor consiliului de administraţie/administratori/cenzori şi alte venituri similare celor din România, precum şi alte venituri impozabile potrivit Codului fiscal. „Veniturile se declară pentru fiecare ţară-sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat.Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia, potrivit Codului fiscal”, a precizat Marinescu. Nedepunerea formularului 201- „Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate”, până la data de 25 mai 2017, se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 50 şi 500 lei.