O primărie din Olt angajează director executiv

Date:

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a scos la concurs postul  de director executiv al Direcției de Asistență Socială Potcoava. Concursul se va organiza la data de 20 februarie, când va avea loc proba scrisa.

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani.

Dosarele de concurs se depun la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe site-ul acesteia.

Bibliografia, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare.

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...