LEGEA PRIVIND REORGANIZAREA INSPECTORATULUI DE STAT ÎN CONSTRUCŢII, ÎN DEZBATERE PUBLICĂ

Date:

Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) se află în consultare publică, la rubrica Transparență decizională, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație (MDLPA).

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a decis elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituțională a ISC, unitate subordonată MDLPA, prin desființarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia și reducerea costurilor aferente.

Așa cum prevede legea, proiectul de act normativ va rămâne în dezbatere publică pentru următoarele 10 zile, timp în care toți cei care consideră a fi necesare anumite observații le pot face și le pot trimite la minister. Din analizarea activităţii ISC, se constată o suprapunere evidentă a atribuţiilor la nivel central, regional şi judeţean, de aceea este necesară o reformă instituțională privind eliminarea structurilor regionale. 19 atribuţii ale inspectorilor şefi regionali se regăsesc şi în atribuţiile inspectorilor şefi judeţeni, iar 29 de atribuţii ale şefilor de serviciu regionali se regăsesc şi la nivel judeţean pentru posturi de conducere. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc acelaşi scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor şi o ineficienţă a costurilor”, a spus Attila.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...