Lari Pătran, noul viceprimar al municipiului Caracal

Date:

Laurențiu Pătran (Lari) este noul viceprimar al municipiului Caracal. Acesta va face echipă cu edilul Ion Doldurea, aflat la al doilea mandat la cârma orașului.

Pătran a fost ales viceprimar cu 15 voturi pentru și 4 voturi împotrivă:

De astăzi, prin votul celor 15 colegi din cadrul Consiliului Local al Municipiului Caracal, am fost desemnat în funcţia de viceprimar al oraşului. Este un vot de încredere care mă onorează şi mă responsabilizează în acelaşi timp şi care marchează un drum nou pe care voi merge având convingerea fermă că pot face lucruri bune împreună cu domnul primar Ion Doldurea, pentru comunitatea noastră. Vreau să trăim într-un Caracal unde să ne simțim bine, să ne creștem copiii într-un mediu curat și sigur, în care să aibă parte de oportunități reale pentru viitor. Planul echipei noastre, al administraţiei Doldurea, este unul îndreptat spre dezvoltarea oraşului şi apreciat de caracaleni, care ne-au creditat prin încrederea lor arătându-ne că mai mult de 71% dintre ei consideră că suntem pe drumul cel bun! Mă bucur că l-am avut şi-l vom avea în continuare lângă noi pe deputatul Adrian Chesnoiu alături de care proiectele noastre pentru comunitate au prins viaţă. Continuăm în echipă! Este un privilegiu să pot lucra direct la proiectul de modernizare și dezvoltare al orașului și am convingerea ca nu voi dezamăgi locuitorii Caracalului care și-au pus speranța în administrația locală că va aduce schimbările în bine dorite de noi toți.” a declarat Pătran.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...