Inspectorii Fiscului vor aplica penalizări în cazul în care un client nu va primi bonul fiscal sau dacă acesta este înlocuit cu alt document, precum notă proformă, notă de consum sau bonuri nefiscale. Reprezentanții Finanțelor Publice Olt au comunicat că inspectorii Direcției Antifraudă vor sigila încă de la începutul acestei luni punctul de lucru al comercianților prinși că nu utilizează casele de marcat fiscale sau nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, pe durata suspendării activității, cu amenzi între 10.000 și 15.000 lei. Fiscul va dispune deasemena și suspendarea activității operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună și trei luni.
Cristina Ciocan