FOTO. Esplanada Slatinei a fost deschisă

Date:

Lucrările la Esplanada din centrul orașului Slatina au fost finalizate, iar primarul municipiului Emil Moț i-a invitat pe slătineni să vină să se bucure de noua investiție de lângă magazinul Oltul.

„Esplanada este finalizată. Din păcate, nu putem face o ceremonie de inaugurare. Am ținut să fie terminată pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Îi invit pe toți slătinenii să vină, să se bucure de noua Esplanadă din centrul orașului și să sperăm că, în curând, vom putea face și un eveniment de inaugurare. Dragi slătineni, vă invit pe Esplanadă, să vă bucurați de noua investiție în orașul nostru”, a spus Moț, prezent astăzi la ceremonia dedicată Zilei Naționale, de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața magazinului Oltul din Slatina.

Edilul a precizat că investiția s-a încadrat în bugetul alocat.

„S-a încadrat în bugetul alocat, nu există depășiri, totul a fost conform proiectului. Din păcate, am întâmpinat probleme cu o magistrală și a trebuit să schimbăm toată magistrala de la aceste blocuri, care aveau probleme cu canalizarea, am schimbat absolut tot ce înseamnă canalizare, acum blocurile  sunt în regulă. Din această cauză a durat un pic mai mult”, a adăugat Moț.

Proiectul a inclus refacerea spațiului verde, amplasarea unui sistem de degivrare și schimbarea mobilierului urban, investiția ridicându-se la aproape nouă milioane de lei, fără TVA.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...